PSD Gorj nu-l va propune pe Marius Negru pentru funcția de președinte al directoratului Complexului Energetic Oltenia, afirmă deputatul Mihai Weber, președintele organizației.
Pe paginile de socializare au apărut astfel de informații, în condițiile în care Negru a fost înlocuit din funcția de secretar de stat în Ministerul Energiei.
”Nu a fost nicio discuție pe această temă. Marius Negru nu-și dorește acest lucru” afirmă Weber.
Mihai Weber nu știe dacă premierul Ilie Bolojan a cerut reducerea cheltuielilor la Complexul Energetic Oltenia. Spune că important este că s-a prelungită activitatea în minerit, care trebuia închisă la finalul anului trecut.
Liderul PSD Gorj reafirmă că cel puțin 4 grupuri energetice de la CEO vor funcționa până în 2030, în condițiile în care Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va intra în proces de retehnologizare.