Posturile MTV au fost deconectate în mai multe țări, printre care și România

[post-views]

Mai multe posturi ale MTV au fost deconectate în mai multe țări, printre care și România. Paramount Global, deținătorul brandului, anunță că decizia a fost luată pe fondul unor ajustări imense de cheltuieli.

Paramount Global, proprietarul brandului MTV, anunță deconectarea posturilor MTV Music, MTV 80s, MTV 90s, Club MTV și MTV Live în Regatul Unit și Irlanda, Franța, Germania, Austria, Polonia, Ungaria, România, Australia și Brazilia.

Vestea vine după 44 de ani de emisie continuă, în care generații întregi de tineri și-au format gusturile în materie de muzică pop și au urmărit topurile cu numărătoare inversă, într-o eră în care toate lansările importante în materie de muzică se petreceau la MTV.

Decizia Paramount Global vine pe fondul unor măsuri agresive de reducere a costurilor, odată cu fuziunea cu Skydance Media în acest an, care reflectă, în esență, schimbarea obiceiurilor de consum de muzică în era digitală.

Canalele de socializare și platformele de streaming au demonstrat că sunt o concurență forte, căreia televiziunea tradițională nu a putut să-i reziste, în ciuda sentimentului de comunitate creat în interiorul generațiilor. Apariția platformelor de streaming a dus la o modificare a preferinței pentru consumul de muzică – acesta este personalizat și face mai bine față preferințelor consumatorilor.

Interesant de remarcat, relatează euronews.com, primul videoclip lansat la MTV SUA în 1981, a fost „Video killed the radio star”, de la The Buggles – un titlu, iată, profetic, pentru cum upgradarea tehnologică „ucide” starul valului anterior.

MTV a fost locul de lansare a videoclipului piesei „Thriller” a lui Michael Jackson, în decembrie 1983.

La MTV News, David Bowie a pledat pentru artiștii de culoare și, tot la MTV, Nirvana a pus grunge-ul pe harta mainstreamului prin difuzarea constantă a videoclipului „Smells Like Teen Spirit”.

Streamingul care a ucis televiziunea

MTV a început să fie difuzat în Europa în 1987, iar emisiuni noi, precum „Unplugged” au lansat artiști sau au definit cultura pop muzicală a tinerilor.

Creșterea platformelor de streaming au dus televiziunile cu specific muzical în derizoriu, ducând până la închiderea lor, profetizată, ironic, încă de la început.

Marca MTV continută prin intermediul platformelor digitale și al unor evenimente mari, cum sunt VMA sau EMA, însă televiziunea de nișă, așa cum o știau generațiile trecute, a murit.

Articole similare:

Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu de precipitaţii şi vânt puternic,...

[post-views]

Circulația rutieră se desfășoară în condiții de carosabil curat și umed, cu zăpadă tocată izolat, sub 1...

[post-views]

Finanțarea medicilor de familie intră într-o nouă etapă, după ce guvernul a aprobat, în ultima ședință din...

[post-views]

O fotografie, făcută în noaptea de Revelion în barul Le Constellation din Crans-Montana, transmisă postului francez BFMTV,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: