07:00 Tragedie la Crans Montana. Președintele Nicușor Dan a transmis condoleanțe poporului elvețian

[post-views]

Președintele Nicușor Dan a transmis, joi, condoleanțe poporului elvețian în urma tragediei din stațiunea Crans Montana unde zeci de persoane au murit într-un incendiu în noaptea de Revelion.

Șeful statului a afirmat, într-un mesaj postat pe platforma X, că este profund întristat la începutul noului an după ce a aflat despre despre explozia și incendiul de la Crans-Montana, care au provocat numeroase victime și răniți.

Nicușor Dan a subliniat în mesajul său că dorește recuperare rapidă persoanelor rănite și a transmis condoleanțe familiilor victimelor, poporului elvețian și președintelui Guy Parmelin.

Ministerul Afacerilor Externe a informat că sunt în curs procedurile de identificare a persoanelor afectate de explozia din stațiunea elvețiană Crans-Montana și, până în prezent, nu au fost solicitări de asistență consulară la ambasada țării noastre.

MAE, prin intermediul Ambasadei României în Confederația Elvețiană, a întreprins demersuri pe lângă autoritățile competente, în vederea obținerii unor informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.

Un consul din cadrul Ambasadei României la Berna s-a deplasat în zonă, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor, dacă situația va impune, se arată într-un comunicat transmis joi de MAE.

Comandantul Poliției Cantonale din Valais, Frederic Gisler, a confirmat, joi, într-o conferință de presă, că ”zeci de persoane au murit” în incendiul care a izbucnit în primele ore ale noului an într-un bar din populara stațiune de schi elvețiană Crans Montana, informează EFE.

Ministerul italian de Externe a declarat că informațiile de la poliția elvețiană indicau cel puțin 40 de decese, dar Gisler a refuzat să comunice un număr precis, transmite Reuters.

”Numărul nostru este de aproximativ o sută de răniți, cei mai mulți grav și, din păcate, zeci de persoane sunt presupuse decedate” a spus Frederic Gisler, adăugând că pacienții au fost trimiși la spitale din Sion, Lausanne, Geneva și Zurich.

Șeful securității din cantonul Valais, Stephane Ganzer, a declarat că printre victime se numără și cetățeni din alte țări.

Poliția din Valais a exclus ipoteza unui atentat ca fiind cauza incendiului declanșat puțin după miezul nopții.

Ministrul de externe italian Antonio Tajani a declarat că incendiul ar fi putut fi cauzat de artificii.

”Se pare că a fost un accident provocat de un foc, de o explozie, de o petardă aruncată în timpul sărbătorilor de Anul Nou” a declarat el pentru postul de televiziune italian Sky TG24.

Conform unei declarații făcute pentru cotidianul elvețian 24 Heures de un tânăr care s-a aflat în interiorul barului, ”niște dispozitive pirotehnice instalate pe sticle comandate (de clienți) în clubul de noapte ar fi declanșat un incendiu la tavan’, care ‘s-a aprins foarte repede”, declanșând scene de panică, transmite AFP.

Incendiul s-a declanșat după o explozie produsă în jurul orei locale 01:30 (00:30 GMT) în barul Le Constellation, foarte frecventat de turiști, într-un moment în care persoanele aflate înăuntru sărbătoreau Anul Nou.

Autoritățile elvețiene au declarat că pentru operațiunile de salvare au fost desfășurate zece elicoptere și 40 de ambulanțe, potrivit Reuters.

Articole similare:

Finanțarea medicilor de familie intră într-o nouă etapă, după ce guvernul a aprobat, în ultima ședință din...

[post-views]

O fotografie, făcută în noaptea de Revelion în barul Le Constellation din Crans-Montana, transmisă postului francez BFMTV,...

[post-views]

Fiecare colet cu bunuri având valoare comercială declarată sub 150 euro, provenit din afara Uniunii Europene şi...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: