Prefectul și subprefectul de Olt au fost reținuți, potrivit unor surse din anchetă citate de Digi 24, după ce au fost audiați la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Ei sunt suspectați că au falsificat documente, după ce s-ar fi distrat trăgând ilegal cu arme de foc.
Incidentul a avut loc, în luna mai, în timpul unui exercițiu de mobilizare pentru rezerviștii din Olt, Teleorman și Giurgiu, desfășurat într-un poligon al MApN aflat pe raza județului Olt. Cei doi au tras fiecare câte 60 de cartușe cu arme automate Kalașnikov în cadrul poligonului MApN din localitatea Redea, susțin procurorii.
Totul a ieșit la iveală în momentul în care militarii, ca să justifice tragerea și utilizarea cartușelor, au trecut în documentele oficiale informații nereale.
Atât prefectul județului Olt, cât și subprefectul au fost ridicați de procurorii militari din birourile lor și conduși la audieri la sediul Parchetului Militar din București.
Prefectul de Olt se numește Cosmin Floreanu și a obținut funcția printr-o rocadă cu actualul subprefect al județului, Ștefan Nicolae. Preluarea funcției de către Floreanu s-a făcut în luna februarie 2025.
Primarul liberal al orașului Slatina, Mario De Mezzo, a confirmat totul printr-o postare pe Facebook.