07:19 Când va fi gata Spitalul Regional Craiova. ”Va fi o emblemă în sănătate pentru România şi Europa de Sud Est”

[post-views]

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a vizitat, miercuri, şantierul spitalului regional de la Craiova şi două spitale din oraş aflate în subordinea primăriei, despre care s-a declarat impresionat. Rogobete a precizat că spitalul regional va fi finalizat peste doi ani şi va fi cel mai mare din România. Legat de aparatura cu care va fi dotat, ministrul a explicat că este vorba despre cele mai noi echipamente medicale din ţară şi din această parte a Europei.

”Este prima oară când vizitez şantierul celui mai mare spital regional din ţară. Este cea mai mare clădire, care se construieşte după anii 90. Este impresionant. Lucrările accelerează şi se vor finaliza la finalul anului 2027. Din discuţiile pe care le-am avut, am înţeles că se lucrează şi noaptea. Acest spital regional va fi o emblemă în sănătate pentru România şi pentru Europa de Sud Est“, a precizat ministrul.

Rogobete a explicat că unitatea sanitară de lângă Craiova va fi dotată cu aparatură medicală de vârf, care o va transforma în cea mai performantă din România.

”Echipamentele medicale sunt şi ele licitate şi contractate si discutăm despre 3 aparate RMN 7.0 Tesla şi va fi singurul RMN de acest fel din România instalat în acest spital, 7 angiografe, 4 CT-uri“ a explicat Rogobete.

Ministrul a lăudat autorităţile locale pentru implicare şi pentru rapiditatea cu care au eliberat avizele necesare începerii construcţiei.

”Monitorizarea de la faţa locului şi buna gospodărire fac diferenţa. Nu sunt întârzieri semnificative care să ducă la întârzieri majore pentru proiect. Stadiul lucrărilor este la 5-6% şi, în martie – aprilie, vom fi la etajul 1. Cea mai grea etapă la construcţia oricărui spital, şi avem 22 de şantiere, este până când se aduce la etajul 1, pentru că subsolul, de multe ori cuprinde şi partea tehnică, echipamentele funcţionale. În prezent, la spitalul regional se lucrează la parter“, a spus Alexandru Rogobete

Articole similare:

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, că pentru partidul său există, în acest moment, trei variante:...

[post-views]

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, în Parlament, că depunerea moțiunii de cenzură anunțate de PSD...

[post-views]

APAREGIO GORJ S.A. derulează, în prezent, mai multe contracte de investiții în cadrul „Proiectului Regional de dezvoltare...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: