07:19 O nouă moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Simion: „Vedem că nu a mers cu liniștea”

[post-views]

Liderul AUR, George Simion, a anunțat, miercuri seară, că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan va fi depusă vineri, 5 decembrie, iar, săptămâna viitoare, va fi la vot.

„Vineri depunem moțiune de cenzură. A fost semnată. Săptămâna viitoare va fi la vot. Sorin Grindeanu a spus că nu va susține moțiunea”, a declarat Simion la Realitatea Plus.

Pe de altă parte, liderul AUR a transmis și un mesaj care sună ca un îndemn la revoltă, spunând că, până acum, a îndemnat oamenii să iasă în stradă „în liniște”, însă, a continuat el, se pare că „nu a mers cu liniștea”.

„Am scos oameni în stradă și o să mai scoatem. E nevoie de alegeri anticipate. Șansa ca această moțiune să treacă este că oamenii din București să nu mai voteze cu oamenii puterii. Am îndemnat oamenii să iasă în stradă în liniște. Vedem că nu a mers cu liniștea”, a declarat Simion.

Ninel Peia, chestorul Senatului și reprezentant al grupului Pace-Întâi România, a anunțat, pe 27 noiembrie, tot la Realitatea TV, că are deja semnăturile necesare pentru depunerea moțiunii de cenzură. El a afirmat că ar exista deja și voturile necesare pentru demiterea guvernului.

Printre cei care au semnat documentul se numără și fostul președinte al PSD, deputatul Victor Ponta.

„Am semnat ieri, la Parlament, cu toată convingerea, moţiunea parlamentarilor neafiliaţi intitulată „România nu este de vânzare – un guvern fără USR”! Este vorba despre o iniţiativă a peste 22 de parlamentari care înţeleg pericolul la adresa României reprezentat de acapararea Statului (Externe, Apărare, Economie, Mediu, Radioul Public, companiile la care Statul este acţionar) de către gruparea numită USR – o grupare controlată şi dirijată de forţe externe şi care acţionează împotriva interesului naţional”, a scris Ponta pe rețeaua de socializare.

Articole similare:

Atunci când privim un buchet, atenția ne este atrasă în primul rând de flori. Totuși, aspectul general...

[post-views]

Având în vedere avertizările meteorologice privind temperaturile extreme și depășirea indicelui temperatură-umiditate în perioada următoare, conducerea Complexului...

[post-views]

Proiectele solare din Oltenia avansează: livrări de amploare de panouri solare. 800.000 de panouri în total, pentru...

[post-views]

Cea mai mare parte a României se află sub cod roșu de caniculă extremă, marți. Meteorologii au...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: