09:10 Au preluat frâiele AMEPIP, super-agenția care supraveghează toate firmele de stat

[post-views]

Guvernul României a numit, joi, prin decizii publicate în Monitorul Oficial, noua conducere a AMEPIP: Anișoara Ulcelușe a fost numită în funcția de președinte, iar Nicolae‑Bogdan Codruț Stănescu și Oana‑Mihaela Petrescu au fost numiți vicepreședinți.

Anişoara Ulcelușe-Pîrvan a lucrat atât în mediul privat, cât și în zona instituțională europeană. Ea este, în prezent, Head of Unit/ Şef de Unitate la ERCEA – European Research Council Executive Agency, membru al echipei de management al agenției timp de 11 ani (fiind primul șef de unitate român), Oficial al Uniunii Europene/DG RTD delegat la ERCEA (ianuarie 2014 – decembrie 2025). În ianuarie 2026 ea urma să se retragă din funcție prin pensionare potrivit regulamentului statutar. Anterior, a fost șef de Unitate M2 – Procese de afaceri şi simplificare – Oficial al Uniunii Europene la Comisia Europeană, DG Research and Innovation (martie 2012 – ianuarie 2014). Mai devreme, a lucrat în mediul privat, fiind scurtă o perioadă Chief Finance Officer pentru România și Moldova al Anchor Grup SA, făcând managementul operațiunilor pentru Mall Vitan și Plaza Romania plus investiții și dezvoltări imobiliare (octombrie 2011 – martie 2012). Anterior, a fost Chief Finance Officer al Zentiva SA România – parte a grupului Sanofi-Aventis și Group Head of Internal Control Sanofi-Aventis (martie 2009 – octombrie 2011).

Oana Petrescu a lucrat în mediul privat de-a lungul carierei. Ea este cunoscută în special pentru că a ocupat funcția de director general al operatorului aerian românesc low-cost Blue Air – între timp în faliment – lucrând în companie încă din 2018. În ultimii 7 ani, a fost manager interimar/manager de redresare pentru o serie de întreprinderi românești, fie direct, prin compania sa Lister Studio SRL, fie în calitate de reprezentant al Alvarez & Marsal LLP. Ea a mai lucrat ca partener, șef al departamentului de consultanță din România, la Deloitte Europa Centrală (București, Viena, Praga, Varșovia și Budapesta) între 2012 și 2017.

Nicolae Bogdan Codruț Stănescu a lucrat în principal la stat de-a lungul carierei, în administrație publică, în companii de stat sau în instituţii publice independente. El a fost, până în prezent, consultant strategie în cadrul Cancelariei BNR (iulie 2016-prezent), iar, anterior, a fost director al mai multor direcții din Ministerul Energiei (ianuarie 2015 – iulie 2016), expert divizia achiziții la Nuclearelectrica (septembrie 2013 – septembrie 2014), consilier personal al ministrului Economie,i în mandatele lui Andrei Gerea, Constantin Niță și Mihai Tudose (octombrie 2010 – ianuarie 2015), Consilier al unui viceguvernator BNR (iunie 2010 – octombrie 2013), director, expert juridic și apoi director juridic la AVAS – Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (septembrie 2004 – mai 2010).

Articole similare:

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a postat, joi, imagini de pe lotul Filiași –Drobeta...

[post-views]

Ceremonia oficială de învestire în funcție a noului prefect USR de Gorj, Corneliu Răducan Morega, a avut...

[post-views]

Interesul pentru finala Cupei României, care le va pune față în față pe Universitatea Craiova și Universitatea...

[post-views]

Echipa de handbal feminin Junioare 3 a CSM Târgu Jiu continuă, în weekend, drumul spre marea performanță....

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: