07:02 Profesorii nu vor fi afectați de interdicția privind cumulul pensie-salariu. Ministru: „Vom fi atenți”

blank
[post-views]

Ministrul Daniel David a anunțat că interdicția privind cumulul pensie–salariu va fi aplicată cu prudență în sistemul de învățământ. El a precizat că profesorii vor beneficia de atenție suplimentară pentru a se evita orice efect negativ asupra Educației.

Ministrul Educației a participat, miercuri, la o sesiune de întrebări și răspunsuri pe pagina de Facebook a ministerului. Cu această ocazie, el a fost întrebat despre efectele interdicției privind cumulul pensie–salariu asupra profesorilor.

„Așa cum a spus şi premierul, vom fi atenți ca, în zona Educației, cumulul pensie-salariu să nu afecteze cadrele didactice, fiindcă noi știm că, în foarte multe situații, profesorii pensionați sunt cei care ne ajută să ne acoperim orele. Ei nu iau din orele altora mai tineri, însă nu avem suficientă resursă umană. Nu avem suficienți oameni care să acopere aceste ore. Așa că nu o văd ca o problemă”, a răspuns Daniel David, notează antena3.ro.

Întrebat dacă se discută o nouă majorare a normei didactice, acesta a fost ferm: „Nu se discută așa ceva. Mărirea s-a făcut. În acest moment, așa cum am spus, noi trebuie să ne stabilizăm, să ne dezvoltăm în sistem. Nu se mai pune problema unei măriri de normă didactică.”

Cum vor fi aplicate regulile privind cumulul pensie–salariu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, că liderii coaliției nu au ajuns la niciun acord în întâlnirea de marți privind proiectul legat de cumulul pensie–salariu. Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că partidul său a propus eliminarea tuturor excepțiilor fără bază constituțională. El a lăsat să se înțeleagă că o decizie în această direcție era deja conturată. Ulterior, Grindeanu a clarificat situația și a explicat că regulile privind interdicția vor fi adoptate fie prin asumarea răspunderii guvernului, fie printr-un proiect de lege transmis parlamentului. Acesta a subliniat că nimeni nu dorește menținerea excepțiilor și că a cerut explicit ministrului Muncii să le elimine pe toate.

Articole similare:

Grupul parlamentar PACE – Întâi România a anunțat inițierea procedurilor pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva...

[post-views]

Un polițist din Motru este cercetat disciplinar după ce, marți, a fost depistat băut la serviciu. ”La...

[post-views]

Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, că va exista, în Serviciul Român de Informații (SRI), o unitate...

[post-views]

Parcările publice din Târgu Jiu nu vor mai fi taxate duminica, au decis, miercuri, consilierii municipali. AUR...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: