17:57 Cea mai mare centrală nucleară din lume, pe cale de a fi redeschisă

17:57
[post-views]

O colectivitate locală niponă a aprobat, vineri, repornirea celei mai mari centrale nucleare din lume, o etapă-cheie pentru repunerea în funcţiune a sitului după catastrofa de la Fukushima, din 2011, şi închiderea tuturor reactoarelor din Japonia, informează AFP.

Hideyo Hanazumi, guvernatorul departamentului Niigata (centru-vest) unde se află centrala nucleară Kashiwazaki-Kariwa, a declarat, în timpul unei conferinţe de presă, că el va „aproba” reluarea activităţilor, care mai trebuie să primească acordul final al autorităţii nipone de reglementare în domeniul nuclear, scrie Agerpres.

Japonia, ţară săracă în resurse, renunţase la energia nucleară după triplul dezastru – seism, tsunami şi catastrofa nucleară – de la Fukushima din 2011, în condiţiile în care populaţia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la această sursă de energie. Însă, această ţară caută deja să relanseze energia atomică şi să reducă dependenţa sa faţă de combustibilii fosili importaţi.

În total, 14 reactoare – în principal situate în vestul şi sudul ţării – au fost deja repornite după punerea în aplicare a normelor de securitate stricte. Aceasta va fi prima redemarare a unei centrale nucleare de către Tepco, operatorul centralei Fukushima Daiichi, după producerea catastrofei.

Articole similare:

Încă 18 de milioane de euro, fonduri europene, vor fi investite în sistemul educațional din municipiul Târgu...

[post-views]

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, cere măsuri urgente pentru scăderea prețurilor la carburanți, pe fondul majorărilor...

[post-views]

Gorjenii se pot programa la Ambulatoriul Integrat – Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Județean de...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: