13:24 Ludovic Orban, eliberat din funcţia de consilier prezidenţial

[post-views]

Preşedintele Nicuşor Dan şi consilierul prezidenţial Ludovic Orban au decis încheierea colaborării, anunţă, marţi, Administraţia Prezidenţială, care precizează că decizia a fost luată în termeni amiabili.

Preşedintele ar fi fost nemulţumit de o declaraţie pe care Orban a făcut-o cu privire la utilizarea imaginii sale în campania electorală a candidatului USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, conform cotidianul.ro.

 ”Preşedintele României, Nicuşor Dan, şi consilierul prezidenţial, Ludovic Orban, au decis de comun acord încheierea colaborării. Decizia a fost luată în termeni amiabili”, a transmis, marţi, Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, ”preşedintele îşi exprimă aprecierea pentru activitatea domnului Orban şi îi urează succes în proiectele viitoare”.

Ludovic Orban a fost numit consilier prezidenţial pentru politică internă în luna octombrie. Activitatea sa la Cotroceni a început pe 6 octombrie.

Orban a declarat, sâmbătă, la Antena 3 CNN, că Nicuşor Dan nu este implicat în campania pentru Primăria Capitalei.

”A fost întrebat la conferinţa de presă din această săptămână şi a explicat punctul de vedere. A fost prezent la evenimentul de lansare. Asta nu înseamnă că e implicat în campanie. Sigur că cei de la USR îi folosesc imaginea preşedintelui, până la urmă o să ajungă să-i enerveze pe simpatizanţii lui Nicuşor Dan prin faptul că abuzează efectiv de imaginea lui Nicuşor Dan”, a afirmat Ludovic Orban.

El a fost întrebat dacă Nicuşor Dan este deranjat de acest lucru.

”Vă mărturisesc că n-am discutat acest subiect. Până la urmă, decizia este a bucureştenilor şi ei urmează să hotărască”, a mai spus Ludovic Orban. 

Articole similare:

Ne mințim între noi privind soarta Complexului Energetic Oltenia, observă primarul PSD al comunei Peștișani, Cosmin Pigui,...

[post-views]

Un mijloc de transport în comun, aparținând societății Transloc, a fost implicat, vineri, într-un accident rutier. Evenimentul...

[post-views]

Un la doilea val, de 317 angajați pe perioadă determinată, a părăsit Complexul Energetic Oltenia, de la...

[post-views]

Criza politică este provocată de un om care se ține cu mâinile și picioarele de funcție, afirmă...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: