09:16 Candidatul mai puțin cunoscut care urcă surprinzător în sondajele pentru Primăria Capitalei

blank
[post-views]

În timp ce 4 nume se luptă strâns pentru primul loc, Ana Ciceală, candidata SENS, urcă surprinzător în preferințele bucureștenilor și ajunge la 7,1%, cea mai bună poziționare a sa de până acum.

Cursa pentru Primăria Capitalei nu are un favorit cert până acum, potrivit unui sondaj AtlasIntel pentru HotNews.

Ciceală a fost prima candidată care și-a anunțat intenția de a se înscrie în cursă și este susținută de partidul SENS, dar și de un alt partid creat de un fost membru USR, URS.PDF.

Ana Ciceală a fost creditată până acum în toate sondajele, realizate de CURS sau Avangarde, cu 3-4%. Un sondaj Novel Research, făcut la comanda PNL, o plasa pe Ciceală la 4,9%.

Campanie fără bani

„Avem doar câteva mii de euro, din donații, pentru campania asta. Toți ceilalți candidați vor umple orașul cu panouri pentru ei, dar din banii noștri. Din bani publici. Noi nu avem acești bani”, spune Ana Ciceală într-un videoclip în care își îndeamnă susținătorii să doneze pentru campania ei la Primăria București.

Campania dusă în stradă pentru strângerea semnăturilor, susținerea primită din partea unor influenceri și adresarea directă către un public ignorat de ceilalți candidați a dus candidata la un procent de 7,1% în sondaje.

„Suntem la 15.000 de semnături. Vino să semnezi”, le transmitea vineri Ana Ciceală susținătorilor.

Echipa ei a organizat, în ultimele săptămâni „maratoane de campanie”, prin care au luat la pas Bucureștiul pentru a strânge semnături și a-și face campanie.

Ce altă strategie să adopți atunci când nu ai bani, dar trebuie să ajungi să vorbești cu cât mai mulți dintre alegători? Ciceală s-a întâlnit cu ei la metrou, în parc, în fața blocului. Fără camere TV, fără scandări.

Ana Ciceală și Nicu Ștefănuță, candidați din partea SENS

Campania dusă acum în stradă de Ana Ciceală și echipa ei și-a dovedit eficiența în 2024, la alte tipuri de alegeri și într-un alt context. La europarlamentarele din acel an, independentul Nicu Ștefănuță (plecat din USR) reușea, alături de câteva sute de voluntari, imposibilul: obținea, din postura de independent, un mandat de europarlamentar în Parlamentul European.

După acea reușită, sutele de voluntari care l-au trimis, practic, prin munca lor pe Nicu Ștefănuță să îi reprezinte la Bruxelles s-au unit în ceea ce este astăzi partidul SENS.

Susținători celebri pentru Ana Ciceală

Creatorul de conținut Silviu Faiăr, fizicianul Cristian Presură, activistul Bogdan Burdușel, creatorul de conținut Alex Zlăvog sau stilista Sabina Teodora sunt o parte dintre persoanele publice care au mers pe stradă cu Ana Ciceală pentru a strânge semnături.

Toate aceste persoane care s-au alăturat campaniei pentru Ana Ciceală au sute de mii de urmăritori, în special persoane din Generația Z. Este cu atât mai neobișnuit cu cât foarte rar vedem persoane publice care să se asocieze atât de direct cu zona politică.

Când intri pe site-ul anaciceala.ro găsești o altă problemă care este în fruntea listei: „locuirea” – o temă care merge direct către publicul ei țintă, și anume tinerii, mulți dintre ei ajunși în București din provincie pentru a-și crea un viitor mai bun, dar nevoiți să dea sute de euro pe chirii cu condiții minime.

Al doilea punct de pe lista Anei Ciceală este „mobilitatea”, adică traficul. Soluția propusă de Ciceală? „Avem nevoie de mai multe autobuze, de mai multe tramvaie și de mai multă infrastructură pietonală și velo. Împreună, le vom transforma în realitate”.

Nu vorbește despre și mai multe parcări, pentru că o altă problemă a Bucureștiului o reprezintă, în viziunea lui Ciceală, lipsa spațiilor verzi.

Ce înseamnă 50.000 de voturi în București? În 2016, Gabriela Firea câștiga cu peste 246.000 de voturi. În 2020, Nicușor Dan se impunea cu aproape 283.000 de voturi, iar în 2024 obținea peste 326.000.

Însă, dacă cele 50.000 de voturi pe care le-ar putea obține Ana Ciceală s-ar duce spre un alt candidat (Ciprian Ciucu sau Cătălin Drulă, de exemplu), acesta ar fi puternic ajutat.

Ana Ciceală rămâne, însă, greu de convins – chiar imposibil de convins – să se retragă din cursă în favoarea altui candidat, conform surselor politice din SENS, cu care HotNews a discutat.

Articole similare:

„Să vină firmele din țară să exploateze acest zăcământ, banii să rămână aici!” cere liderul sindical din...

[post-views]

Consilierul municipal PSD Adrian Rovența a anunțat în direct, la Interviurile Infinit FM, că nu va mai...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: