Revista presei locale

blank
[post-views]

Gorjeanul: Încă un eșec în strategia de decarbonare a CEO! Licitația pentru modernizarea microhidrocentralei Turceni, anulată. La 10 luni de la semnarea cu fast a contractului de finanțare pentru reabilitarea microhidrocentralei de la SE Turceni, proiectul de 9,9 MW, prezentat drept un pas decisiv în tranziția energetică a Complexului Energetic Oltenia (CEO), a eșuat lamentabil. Licitația, lansată în iulie, a fost anulată automat pe 1 octombrie, din lipsa ofertelor valide. În timp ce oficialii CEO și cei ai Ministerului Energiei promiteau accelerarea modernizării sistemului energetic național, toate proiectele de energie regenerabilă asumate de CEO, în Planul de restructurare, s-au împotmolit, iar acest fapt denotă incapacitatea conducerii companiei de implementare a acestora.

Gorjonline: O treime din pensionarii din Gorj provin din minerit și energie. Aproximativ 30% dintre pensionarii din județul Gorj provin din rândul foștilor mineri și lucrători din sectorul energetic, iar pensiile acestora se situează în medie între 6.000 și 8.000 de lei. Acest segment de pensionari contribuie decisiv la poziția fruntașă a județului în clasamentul național al pensiilor medii, Gorjul ocupând în prezent locul al patrulea la nivelul țării. În ultimii ani, mii de angajați ai Complexului Energetic Oltenia s-au pensionat, ceea ce a amplificat ponderea foștilor lucrători din energie în totalul pensionarilor gorjeni și a ridicat nivelul mediu al pensiilor în județ. Numărul total al pensionarilor din Gorj este de 83.382, conform datelor Casei Județene de Pensii. În urma recalculărilor recente, peste 60.000 de pensii au fost majorate. În prezent, pensia medie în Gorj depășește 3.200 de lei, peste media națională, de 2.817 lei.

Sabotorii: Prietenul lui Plaveti, premiat cu două CA-uri. Managerul Complexului Energetic Oltenia, Dan Iulius Plaveti, are un prieten – Andrei Benghea Mălăieș. S-au întâlnit de-a lungul vieții prin mai multe CA-uri sau sinecuri. L-a pus apoi șef peste cinci din cele 10 SpV-uri ale CE Oltenia, unde niște persoane primesc salarii babane de câțiva ani, fără să facă nimic.  Andrei Benghea Mălăieș, managerul care conduce nu mai puțin de 5 companii tip SpV ale Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost numit administrator la Romgaz, iar acum este propus și pentru un mandat în Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica, după ce a câștigat și acolo procedura de selecție.

Pandurul: Un primar din Gorj dă lecții consilierilor din opoziție: Câte secunde sunt în patru minute. Premiat acasă, repetent în deplasare. De asta dă dovadă primarul PSD din comuna Drăguțești, Ion Popescu. În loc să discute treburi serioase cu aleșii locali în ședințele de Consiliu Local, edilul și-a făcut un obicei din a le da testări consilierilor și a-i lua la mișto pentru că nu sunt de la partidul său. De exemplu, în ultima ședință primarul a fost curios să afle de la un consilier local ce este subiectul și predicatul. Evident, consilierul nu-i este coleg de partid, ci oponent. „Spune-mi și mie ce este subiectul? Răspunde ce este subiectul. Ce este predicatul? Uitați-vă! Spune Cojocare ce este subiectul? Mă întreabă un copil de la școală. Subiectul este principala parte de vorbire….Spune Cojocare că te ajut eu. Nu ai răspuns niciodată că ești un habarnist. Spune-mi și mie câte secunde au patru minute?”, l-a chestionat edilul pe consilierul Florin Cojocaru.

Impact în Gorj: Tânără de 20 de ani din Fărcășești, găsită fără viață în Spania. O tragedie a lovit comunitatea din Fărcășești. Violeta, o tânără de 20 de ani, și-ar fi pus capăt zilelor în Spania. Anunțul a fost făcut de familia acesteia. Potrivit informațiilor transmise de apropiați, fata s-ar fi aruncat de pe un pod, de la o înălțime de aproximativ 10 metri. Circumstanțele exacte ale incidentului nu au fost deocamdată clarificate. Familia și cunoscuții sunt în stare de șoc, iar autoritățile spaniole continuă cercetările pentru a stabili modul în care s-a produs tragedia.

Articole similare:

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineața, mai multe avertizări nowcasting Cod galben de ceață...

[post-views]

Aerodromul Barza a obținut certificarea oficială, intrând pe harta aerodromurilor recunoscute internațional. Cu noul statut, aerodromul își...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: