16:10 Nou calendar de închidere a centralelor pe cărbune. Ordonanța, pusă în dezbatere publică

blank
[post-views]

Ordonanța de Urgență pentru modificare legii decarbonizării sectorului energetic a fost pusă de Ministerul Energiei în dezbatere publică. Se extind termenele de închidere a centralelor pe cărbune din Oltenia.

România ar fi trebuit să retragă definitiv din exploatare la finele acestui an o capacitate energetică cu funcționare pe cărbune de 1.755 MW, în special de la Complexul Energetic Oltenia, și de la Craiova, Govora și Iași. După negocierile cu Comisia Europeană, s-au obținut derogări, astfel că, până la finalul acestui an se închid 1.045 MW în centralele pe cărbune. Iar, din această capacitate, se retrag definitiv din exploatare doar 845 MW, pentru că restul dispare prin modificarea licenței, în sensul reducerii puterii intalate cu 170 MW la CET Craiova și cu 30 MW la termocentrala Paroșeni (ultima care mai funcționează pe huilă). În acest sens, ANRE va trebui să emită o decizie prin care se reduce, parțial și definitiv, puterea instalată, arată economica.net.

Apoi, calendarul trecut în actul normativ mai arată că, până la 31 august 2026 se închid 710 MW de capacități energetice operaționale de producție de energie electrică pe bază de lignit, cele care au fost salvate de la închidere la finalul acestui an. Este vorba despre  două grupuri energetice ale Complexului Energetic Oltenia, precum și un grup de la CET Govora, prevăzute inițial pentru închidere la finalul anului 2025. Iar “această țintă va putea fi reevaluată (…) pentru ca procesul de decarbonizare să continue într-un ritm sustenabil, fără a afecta echilibrul și siguranța energetică a României”, după cum scrie în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Și, potrivit ultimului termen, până la finalul anului 2032 “cel mai târziu” se închid definitiv capacități de 1.140 MW, deci cu trei ani peste ultimele termene convenite.

“Noul calendar de decarbonizare convenit de România cu Comisia Europeană, inclusiv prin introducerea unei noi ținte în cadrul Planul național de redresare și reziliență al României, Componenta 6 – Reforma 1, ținta 119a, permite prelungirea funcționării controlată a unor grupuri energetice până în august 2026, respectiv până la finalul anului 2029”, scrie în nota de fundamentare a aceluiași proiect.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, la finalul lunii trecute, că toate cele 5 grupuri ale CE Oltenia vor fi operaţionale în această iarnă, iar 3 dintre ele vor continua să funcţioneze până în 2030, după ce s-a ajuns la un acord cu Comisia Europeană în acest sens. Iar, pentru grupurile Rovinari 6 şi Turceni 4 se caută soluţii pentru perioada de după august 2026.

”Toate cele 5 grupuri ale CE Oltenia vor fi operaţionale în această iarnă! După ce am obţinut, prin negociere cu Comisia Europeană, modificarea calendarului de închidere a capacităţilor energetice pe bază de cărbune, am avut astăzi o nouă întânire cu sindicatele din Complexul Energetic Oltenia şi conducerea companiei”, a transmis ministrul Energiei.

Până în 2030, trei dintre aceste grupuri vor continua să funcţioneze:

  • Rovinari 4 – 310 MW
  • Rovinari 5 – 310 MW
  • Turceni 5 – 310 MW

”Pentru celelalte două – Rovinari 6 şi Turceni 4, fiecare cu o capacitate de 310 MW – analizăm scenariile tehnice de menţinere după 31 august 2026: fie în rezervă strategică, fie în conservare. De asemenea, vom păstra active grupurile Craiova 1 şi 2, precum şi Govora 3”, a mai transmis ministrul.

Articole similare:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va începe de luni, 10 noiembrie, o serie de controale la...

[post-views]

Este doliu la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu după decesul economistului Ion Neluțu Tomulescu, la doar...

[post-views]

Un biciclist, de 51 de ani, din comuna Țânțăreni, a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit...

[post-views]

Premierul Ilie Bolojan spune, într-un mesaj transmis duminică, cu prilejul Zilei Internaţionale de luptă împotriva fascismului şi...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: