Revista presei locale

blank
[post-views]

Gorjonline: Manta continuă războiul cu Virgil Popescu: ”A semnat condamnarea la moarte a CE Oltenia!”. Deputatul social- democrat Claudiu Manta nu încetează atacurile la adresa fostului ministru al Energiei, Virgil Popescu. Dacă, la ultima referire, l-a numit „asasinul economic” al Gorjului, acum Manta i-a adresat un alt termen. Parlamentarul spune că Popescu a semnat, pe vremea când conducea Ministerul Energiei, condamnarea la moarte a Complexului Energetic Oltenia. „Domnul Virgil Popescu a scris, cu mâna lui, că se vor închide sau că vor trece în rezervă de capacitate, la 31 decembrie 2025, grupurile energetice de la Complexul Energetic Oltenia. Adică, mai pe românește, domnul Virgil Popescu a semnat, cu mânuța dumnealui, condamnarea la moarte a companiei energetice”, a declarat Manta, în contextul tot mai agitat al acestei perioade, în care se așteaptă un răspuns de la Comisia Europeană privind decalarea termenelor de închidere pentru capacitățile miniere.

Gorjeanul: Încă o lovitură pentru angajații Complexului Energetic Oltenia! Termocentrala Ișalnița este prima din lista neagră a închiderii capacităților de cărbune din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Pe ea se va pune lacătul la 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în fața liderilor sindicali din CE Oltenia. Termocentrala Ișalnița va fi definitiv închisă de în mai puțin de trei luni. Lovitura pentru angajații CEO este că administrația companiei are de gând să-i lase efectiv pe drumuri și iată cum: nu vor declara disponibilizări colective și, în acest fel, angajații nu vor beneficia nici de plăți compensatorii și nici de venit de completare. Pe modelul de la Minprest Serv, unde peste 100 de oameni au fost dați afară, au fost concediați, pe rând, fără a fi notificată Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, nefiind declarate concedieri colective.

Sabotorii: „Tun medical” la Cariera Lupoaia? Minerii, revoltați de o campanie de testare venită „să le facă bine”. O nouă controversă zguduie Complexul Energetic Oltenia! Un miner din Cariera Lupoaia, care a dorit să rămână anonim, a trimis o sesizare redacției publicației, acuzând un posibil „tun medical” dat sub umbrela grijii pentru sănătatea angajaților. Potrivit acestuia, pe 15 octombrie 2025, la carieră s-a prezentat o firmă medicală din Craiova, care le-ar fi propus minerilor teste medicale, în cadrul unui proiect de screening pulmonar. Proiectul în cauză se numește „Oltenia respiră mai bine”, o campanie derulată de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în parteneriat cu Societatea Națională de Oncologie Medicală din România și Local American Working Group, sub egida Hub-ului de Inovație în Sănătate, patronat de Ministerul Sănătății. În teorie, inițiativa ar trebui să ofere screening pulmonar gratuit pentru 1000 de angajați ai CE Oltenia, într-o zonă unde bolile respiratorii sunt frecvente din cauza expunerii la praf și fum. Totuși, în teren, minerii spun că proiectul pare mai degrabă o formalitate bifată pe hârtie, nu o acțiune reală de prevenție.

Impact în Gorj: Vot favorabil pentru reluarea lucrărilor la hidrocentralele de pe râurile Jiu și Mureș. Reușită pentru sistemul energetic național! La solicitarea social-democraților gorjeni, parlamentarii au votat, miercuri, proiectul care permite reluarea lucrărilor și finalizarea hidrocentralelor de pe râurile Jiu și Mureș. Astfel, investițiile necesare pentru bună funcționare a sistemului energetic din România mai fac un pas important. Deputatul PSD Mihai Weber reconfirmă nevoia continuării investițiilor. ”În actualul context energetic extrem de vulnerabil, cu prețuri care cresc continuu și penurie de energie la nivel european, nu doar în România, punerea în funcțiune a noilor capacități ar da o gură de oxigen sistemului energetic. Scoaterea perimetrelor în care se realizează investițiile din zona ariilor protejate NU reprezintă un afront adus naturii! Cei care nu înțeleg ideea de progres în acord cu mediu, ori nu vor binele țării și reprezintă alte interese, ori pur și simplu nu înțeleg situația!” a declarat Weber.

Pandurul: Stația de bitum a Edilitara Public, obligată să facă analize mai frecvente după plângerile localnicilor. Garda de Mediu Gorj a dispus suplimentarea analizelor de mediu pe care stația de bitum a societății Edilitara Public trebuie să le efectueze, după ce mai mulți locuitori din zonă s-au plâns de mirosul intens și disconfortul provocat de activitatea instalației. Până în prezent, compania era obligată să prezinte o singură dată pe an rezultatele monitorizărilor privind calitatea aerului și emisiile în atmosferă, iar analizele efectuate anterior au fost mereu conforme cu limitele legale. a urmare a verificărilor recente, Garda de Mediu a decis ca măsurătorile indicatorilor de poluare să fie realizate de acum înainte de două ori pe an, pentru o monitorizare mai strictă a impactului asupra mediului și pentru a răspunde preocupărilor exprimate de comunitate.

Articole similare:

Președintele interimar al Partidului Social Democrat și al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, participă, în perioada 16–18 octombrie...

[post-views]

”Din opoziție, este foarte ușor să faci proiecte” declară deputatul PSD Claudiu Manta, după ce deputatul AUR,...

[post-views]

Fără cei circa 120 de pensionari, Termocentrala Turceni nu ar putea funcționa, afirmă liderul sindical Eugen Iovan,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: