Scandal uriaș la Penitenciarul Târgu-Jiu. Un deținut-hacker a preluat controlul serverelor și a modificat pedepse și drepturi.
O breșă de securitate fără precedent a zguduit Administrația Națională a Penitenciarelor, după ce un deținut, cu cunoștințe avansate în IT, a reușit să pătrundă și să modifice date din sistemele informatice ale instituției.
Cazul, dezvăluit public de Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP), vizează Penitenciarul Târgu Jiu, unde unul dintre deținuți, autodeclarat membru al rețelei Anonymous, ar fi obținut acces de administrator în platforma informatică utilizată de poliția penitenciară.
Florin Șchiopu, lider sindical în cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu
Florin Șchiopu nu înțelege cum de a fost posibil ca cineva să aibă acces în calculatorul directorului Penitenciarului Târgu-Jiu, să facă modificări în sistem fără ca nimeni să observe acest lucru.
Incidentul a fost ținut secret timp de peste trei săptămâni de conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, fiind descoperit întâmplător de o polițistă.
Florin Șchiopu crede că de vină pentru breșa uriasă de securitate din Penitenciarul Târgu-Jiu este conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru că „a ales să ascundă gunoiul sub preș”.
Președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), Cosmin Dorobanțu, a oferit detalii, pentru Fanatik, despre identitatea deținutului implicat în incident, precizând că este vorba despre un român care face parte dintr-o grupare cibernetică internațională.
„Este un singur deținut, l-am identificat. Numele lui este Cristic Nicu Aurel Z. Are 29 de ani. Face parte din mafia italiană cibernetică. Infracțiuni cibernetice. O grupare infracțională italiană, care se ocupa cu infracțiuni din acestea cibernetice / informatice. Executa o pedeapsă de 9 ani 10 luni 10 zile pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos incriminate în art. 250 NCP”, a declarat Cosmin Dorobanțu.