Gorjeanul: Negocieri finale la Bruxelles pentru amânarea închiderii centralelor pe cărbune. România poartă negocieri finale la Bruxelles pentru a obține o amânare a închiderii centralelor pe cărbune, cel puțin pentru această iarnă, astfel încât să nu existe riscul ca ţara noastră să se confrunte cu un deficit masiv de energie, a afirmat, luni, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la un eveniment pe teme de energie. Tot ieri, aproximativ o sută de angajați ai Complexului Energetic Oltenia au protestat în fața sediului companiei din Târgu Jiu, pe fondul incertitudinilor legate de viitorul companiei. „Timp de 2 ani și jumătate pentru Comisia Europeană a fost tabu, nu au fost dispuși să redeschidă acest dosar. Au fost dispuși să redeschidă acum o lună de zile după ce am prezentat un studiu de adecvanță făcut de colegii de la Transelectrica, în care erau patru scenarii, iar unul dintre ele arăta clar că, în anumite condiții, în lipsa grupurilor pe cărbune de la CE Oltenia, riscăm cu adevărat să avem un deficit masiv de energie și, în acel scenariu, suntem în cazul în care vom închide aceste centrale la 31 decembrie”, a spus Ivan, la un eveniment dedicat sectorului energetic.
Pandurul: Planul falimentului social al Gorjului se confirmă. Câți angajați va avea CEO la finalul anului. Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia arată cu adevărat ce urmează pentru industria pe cărbune din Gorj. În lipsa unor informații concrete de la companie sau minister, planul de restructurare rămâne acum unicul document oficial, iar el confirmă, negru pe alb, că în următorii ani majoritatea capacităților de producție vor fi retrase, minele vor intra în proces de ecologizare, iar numărul angajaților va scădea dramatic. Ceea ce face astăzi Ministerul Energiei este o amăgire colectivă. Iar politicienii fie se ascund, fie s-au înscris în corul bocitoarelor, deși tot ei au și au avut pârghii pentru a opri declinul județului Gorj. Cea mai dureroasă parte a planului o reprezintă evoluția numărului de salariați. În 2021, CE Oltenia avea peste 11.000 de angajați. În 2025, numărul lor va scădea la puțin peste 5.000, iar în 2028 compania va mai avea doar 3.700 de oameni. În 2029 și 2030, cifra se stabilizează la circa 2.600 de salariați. Practic, în mai puțin de un deceniu, compania va pierde peste 8.500 de locuri de muncă, ceea ce înseamnă o reducere de 92% a forței de muncă.
Gorjonline: Rețea de trafic de droguri destructurată în Gorj! Tânăr de 18 ani, arestat. Gorjul devine, din nou, scena a unei lupte intense împotriva traficului de droguri, cu mize tot mai mari și rețele tot mai sofisticate. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, sub coordonarea procurorilor structurii teritoriale Gorj a DIICOT, au efectuat, pe 30 septembrie a.c., nu mai puțin de 11 percheziții domiciliare și au pus în executare 30 de mandat de aducere, în cadrul unei anchete ce vizează infracțiuni de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată. Potrivit unor informații, în perioada 2022 – septembrie 2025, mai multe persoane ar fi desfășurat operațiuni de procurare, depozitare, transport, oferire și vânzare de droguri de risc (cannabis) și droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA), către consumatori din județul Gorj. Rețeaua funcționa cu o eficiență alarmantă, iar probele adunate au confirmat amploarea activității infracționale. În aceeași zi, procurorii DIICOT au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 18 ani și a unui bărbat de 41 de ani, ambii din Târgu Jiu. Cei doi sunt acuzați de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată. Pe 1 octombrie, instanța a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Impact în Gorj: Diana Șoșoacă l-a detronat pe Ilie Petrescu din funcția de președinte al SOS Gorj. Ilie Petrescu nu mai este președinte al SOS România, filiala Gorj, de câteva zile. Asta, după ce Diana Șoșoacă l-a detronat din funcție. SOS Gorj are un nou președinte interimar din data de 25 septembrie, susțin membri ai organizației județene, care menționează că Petrescu ar fi căzut în dizgrație, luând distanță de acțiunile făcute de Diana Șoșoacă în țară. Fostul senator a fost pus la conducerea SOS Gorj cu un an în urmă și a candidat la alegerile parlamentare din partea acestui partid politic.
Sabotorii: Guvernul a pus frână finanțării pentru primării. Ce spune un primar din Gorj. Primarii din Gorj trag un semnal de alarmă. Investițiile vitale din localități, derulate prin programe ca Anghel Saligny și PNRR, riscă să fie blocate din cauza lipsei banilor. O spune și Marius Vijulan, primarul comunei Vladimir, care crede că este nevoie de o rectificare bugetară pozitivă urgentă. “Sunt oprite momentan finanțele. Constructorii au oprit lucrările pentru moment. Dacă își vor încasa banii, vor reîncepe lucrările. Acum să vedem ce plăți se fac pentru ”Anghel Saligny”, că, în perioada următoare, vor fi făcute plăți și pe ”Anghel Saligny”. Dacă se vor plăti restanțele, cu siguranță la apă, canalizare și drumuri vor continua lucrările”, a declarat Vijulan.