Ședință pentru hidrocentralele de pe Jiu

blank
[post-views]

Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Marius Negru, a convocat, vineri, la Târgu-Jiu, o ședință de lucru pentru investițiile hidroenergetice de pe râul Jiu, în vederea identificării soluțiilor emiterii autorizației de construire.

”Au fost dezbătute subiecte esențiale legate de buna desfășurare a proiectului și, totodată, au fost identificate soluțiile ce se impun în perioada imediat următoare. România are nevoie urgentă de sporirea capacităților de producție a energiei. Românilor li se cuvin un preț scăzut al energiei electrice, țara noastră fiind binecuvântată cu un potențial energetic colosal. Am toată încrederea că și în cazul hidrocentralelor de pe Jiu, lucrările vor începe cât mai repede cu putință, iar acest deziderat al energiei accesibile fiecărui român va deveni parte a realității” a transmis Negru pe pagina de socializare.

La ședință au participat președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Alin Tambra, prefectul județului Gorj, Șerban Predescu, prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, rectorul UCB, Luminița Popescu, directorul general al Hidroelectrica, Bogdan Badea și ceilalți reprezentanți implicați în aceste demersuri.

Articole similare:

Președintele interimar al Partidului Social Democrat și al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, participă, în perioada 16–18 octombrie...

[post-views]

”Din opoziție, este foarte ușor să faci proiecte” declară deputatul PSD Claudiu Manta, după ce deputatul AUR,...

[post-views]

Fără cei circa 120 de pensionari, Termocentrala Turceni nu ar putea funcționa, afirmă liderul sindical Eugen Iovan,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: