Creditul de 100 de milioane de lei, contestat de PNL. Romanescu: ”Ei făcuseră cafeneaua liberală, unde recitau poezii și mai puneau și ceva în cafea”

[post-views]

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, îi solicită prefectului de Gorj, Șerban Predescu, să se aplece asupra problemei împrumutului pe care intenționează să-l ia municipalitatea, pentru cofinanțarea investițiilor pe fonduri europene.

”Sper să nu verifice Iani Gârbaciu, care este om de cultură și recită poezii” a comentat, marți, edilul PSD, după ce consilierii liberali au anunțat că vor sesiza Instituția Prefectului cu privire la împrumutul pe 15 ani, în valoare de 100 de milioane de lei. Unul dintre consilierii PNL, Mitruț Stănoiu, a cerut să fie verificată documentația, despre care a spus că ar fi incompletă.

Marcel Romanescu a explicat că Primăria Târgu-Jiu a atras fonduri europene în valoare de 300 de milioane de euro, dar nu are la buget sumele necesare pentru cofinanțare.

Romanescu crede că aleșii PNL din Târgu-Jiu și-ar dori să nu fie făcute investițiile pe fonduri europene. Cât despre dobânda la care va fi contractat creditul, se va afla în urma licitației cu băncile.

Primarul Târgu-Jiului i-a cerut prefectului PSD Șerban Predescu să se aplece asupra problemei împrumutului și să n-o lase pe seama subprefectului liberal Iani Gârbaciu, pe care-l consideră un bun recitator de poezii.  

”Ei făcuseră cafeneaua liberală, unde recitau poezii și mai puneau și ceva în cafea” a comentat Marcel Romanescu.  

Articole similare:

Un motociclist a fost grav rănit, duminică, în urma unui accident produs în comuna Bengești Ciocadia. „Am...

[post-views]

Tentativă de suicid, duminică, pe strada Barajelor din municipiul Târgu Jiu. O femeie a amenințat că se...

[post-views]

PSD se află pe primul loc în intenția de vot pentru alegerile locale din București, potrivit unui...

[post-views]

Prețurile carburanților sunt verificate de ANPC, după scumpirile din ultima perioadă. Inspectorii controlează benzinăriile din întreaga țară...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: