Noi critici la adresa managementului CE Oltenia. ”Au făcut numai falimente pe unde au mers”

[post-views]

Președintele liberalilor gorjeni, deputatul Ion Iordache, a avut o discuție cu ministrul Energiei, Bogdan Ivan, pe tema Complexului Energetic Oltenia.

”I-am spus că există, de la nivel politic județean, interesul de a ne implica și să susținem compania, cu tot ce ține de noi, să funcționeze” a declarat Iordache, la Interviurile Infinit FM.

Deputatul i-a prezentat ministrului și planul său mai vechi, de diversificare a activității CEO.

Ion Iordache a dat exemple de alte activități, care ar putea fi realizate la Complexul Oltenia: transformarea cărbunelui în îngrășământ, realizarea unei divizii de mentenanță pentru panourile fotovoltaice, stații de betoane și chiar parteneriate cu firme private, pentru a fi dezvoltate activități în fostele sedii ale carierelor miniere închise.  

”Sunt manageri de companii, care sunt în stare să le dezvolte sau le bagă în faliment. Din păcate, ăștia care sunt acum, nu vor să facă, nu vor. Oricum au făcut numai falimente pe unde au mers” a comentat deputatul liberal.  

Articole similare:

Lucrările la cele două drumuri județene, modernizate cu bani europeni, sunt în grafic, a declarat, joi, Cosmin...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 27 august 2026. Invitat: Deputatul Claudiu Manta, vicepreședinte PSD Gorj

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: