Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți, că-i va prezenta, în această săptămână, președintelui Nicușor Dan, problema prețurilor mari la energie, urmând ca, ulterior, să ajungă pe masa CSAT.
Angajații Complexului Energetic Oltenia speră ca, după aceste discuții, guvernanții să decidă să nu închidă compania la 1 ianuarie 2026, așa cum scrie în planul de restructurare.
”Așteptăm să vedem rezultatele. Mă bucur că este un ministru care vrea să facă ceva pentru CEO” declară Constantin Brănescu, șeful Carierei Peșteana.
Acesta recunoaște că și dacă se va decide prelungirea termenelor, vor fi multe lipsuri de acoperit în cariere și termocentrale.
Brănescu mai spune că nu ia calcul să vină o veste proastă, pe final de an, și anume că se va respecta termenul de 1 ianuarie, de intrare în rezervă de capacitate. Se bazează pe faptul că noile investiții, în parcuri fotovoltaice și grupuri pe gaze n-au fost realizate.
”S-au făcut cursuri cu oamenii de la CEO care au fost trimiși la specializare pentru panouri fotovoltaice. Pașii ăștia au fost arși, dar degeaba. S-au trimis la cursuri dar sunt încadrați pe același posturi ca înainte de cursuri” afirmă Brănescu.