Mesajul noului șef al ISJ Gorj, la debutul noului an școlar

[post-views]

Marian Staicu, noul inspector școlar general al județului Gorj, transmite un mesaj de încurajare către cadrele didactice, elevii și părinții din județ, la debutul noului an școlar, marcat de proteste în sistem, din cauza măsurilor de austeritate.

”Stimați colegi,
Stimați părinți,
Dragi elevi,

A sosit momentul în care privim cu emoție și cu entuziasm spre un nou început, pe care mi-l doresc firesc și sigur, în ciuda incertitudinilor prezentului. Am convingerea că împreună vom reuși să credem în noi și în puterea noastră de a așeza la temelia actului educațional credința în VALORI.

Corectitudinea, demnitatea, profesionalismul, responsabilitatea, respectul față de sine, față de ceilalți și față de profesia de dascăl să ne călăuzească tuturor pașii către împlinirea idealului educațional românesc, acela de a forma tinerii de mâine – personalități autonome și creative, capabile să evolueze și să se autodepășească!

Cred cu tărie că Inspectoratul Școlar Județean Gorj își va asuma cu responsabilitate valorile amintite și că va veghea la promovarea și la respectarea acestora.

Vă asigur că vă vom fi alături, încurajându-vă și motivându-vă, prin prezența noastră, către REUȘITĂ. Cu speranța că vom fi mai buni, mai drepți și mai responsabili, vă doresc un an școlar care să vă răsplătească munca și credința în educație!

MARIAN STAICU
Inspector Școlar General”

Vineri, la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu, sub coordonarea inspectorului școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, profesor Marian Staicu, a avut loc ședința cu directorii și directorii adjuncți din învățământul preuniversitar. La evenimentul organizat de către IȘJ Gorj au participat și invitați din cadrul IPJ Gorj, IJJ Gorj și ai STS.

””Siguranța școlară” a fost conceptul-cheie prezentat de către cele trei instituții menționate, existând o bună colaborare interinstituțională pentru prevenirea situațiilor de risc și gestionarea promptă a incidentelor. În acest sens, au fost discutate și stabilite măsuri privind protecția și siguranța elevilor, a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic” arată ISJ Gorj.

Printre alte chestiuni organizatorice la debutul anului școlar 2025-2026, la ședință au fost dezbătute aspecte privind implementarea Legii 141/2025 și a altor acte normative în vigoare.

Pe fondul nemulțumirilor exprimate de cadrele didactice în legătură cu măsurile financiar-bugetare adoptate recent, s-au stabilit parametrii desfășurării activităților din prima zi de școală, încât deschiderea anului școlar să se desfășoare în condiții optime și să fie respectat dreptul elevilor la educație.

A fost analizat stadiul pregătirii unităților de învățământ pentru începerea cursurilor. De asemenea, au fost planificate activitățile educative și extracurriculare pentru prima parte a anului școlar 2025-2026.

Articole similare:

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România și furnizor pentru 1 milion de clienți, anunță...

[post-views]

Municipiul Râmnicu Vâlcea va beneficia în continuare de apă caldă și căldură după închiderea centralei pe cărbune...

[post-views]

Începând de duminică, accesul la Fontana di Trevi costă 2 euro, o premieră pentru acest monument emblematic...

[post-views]

Rectorul Universității Politehnica București, Mihnea Costoiu, a afirmat, sâmbătă, 31 ianuarie, că bugetul educației și cercetării pentru...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: