15:48 Tragedie aviatică în România. Un planor s-a prăbușit un curtea unei fabrici, două persoane au murit

[post-views]

Un planor s-a prăbușit, sâmbătă, în curtea unei fabrici din municipiul Arad iar două persoane au decedat.

Avionul de mici dimensiuni care s-a prăbușit, sâmbătă, în curtea unei fabrici din Arad, accident soldat cu moartea a doi bărbați, efectua un zbor de agrement, cu un pilot profesionist din București și un băiat de 18 ani din Arad, au declarat, pentru AGERPRES, surse implicate în anchetă.

Conform surselor, pilotul avea 47 de ani și era din București, iar în trecut a lucrat la cel puțin trei companii aeriene de linie. El a luat la un zbor de agrement un tânăr de 18 ani din Arad, care avea asupra sa telefonul tatălui său. Astfel, inițial, echipele de prim-ajutor, care au încercat să facă identificarea victimelor pe baza abonamentelor telefoanelor aflate asupra lor – în condițiile în care rănile suferite nu permiteau evaluarea vârstei -, au crezut că a doua victimă are 45 de ani.

Anchetatorii afirmă că avionul ultraușor a decolat de pe Aerodromul Șiria și urma să aterizeze pe pista Aeroportului Arad, însă nu se știe din ce cauză s-a prăbușit cu câțiva kilometri înainte de destinație.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a informat că la momentul sosirii echipelor de pompieri focul fusese stins deja de serviciul privat de intervenție din cadrul societății comerciale.

‘Cazul a rămas în atenția autorităților abilitate, care vor efectua cercetări ulterioare’, a precizat ISU.

Urmează să fie formată o echipă de cercetare compusă din polițiști, procurori și specialiști ai Autorității Aeronautice Civile Române.

Aparatul de zbor s-a prăbușit, în jurul orei 11,30, în curtea fostei fabrici de vagoane marfă de pe Calea Aurel Vlaicu, din zona Gării Arad. Fabrica nu mai funcționează însă din luna iunie, fiind închisă de proprietarii americani. Ocupanții aeronavei au suferit răni incompatibile cu viața, nimeni nu a fost rănit la sol, fiind prezenți doar paznicii fostei fabrici, care au sunat la 112.

Articole similare:

Campionatul Mondial din 2026 se apropie cu pași repezi, iar lumea fotbalului fierbe deja de anticipare. Startul...

[post-views]

Guvernul condus de Ilie Bolojan a intrat într-o zonă de provizorat, după ce moțiunea de cenzură împotriva...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: