09:28 Consumul de energie, mai mic. Cum explică Ivan

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat că, de la începutul anului și până în prezent, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, consumul de electricitate a scăzut cu un procent. În ultimele trei luni din 2025, față de aceeași perioadă din 2024, este o scădere a consumului cu 6%.

Bogdan Ivan a fost întrebat, la Digi 24, cu cât a crescut consumul de electricitate în perioada de caniculă.

”Raportat la aceeași perioadă anului trecut, de la începutul anului până astăzi, e o scădere cu 1% comparativ cu aceeași perioadă, iar referitor la ultimele trei luni e o scădere cu 6% a consumului comparativ cu aceeași perioadă din 2024. În schimb, este o creștere care ne duce la un vârf de consum de aproximativ 7.900-8.000 megawați în vârf de sarcină, între orele 6:00 și 21:00 PM, iar acest lucru implică automat un import din afara țării, import la prețuri mult mai ridicate decât ceea ce poate să asigure astăzi piața din România”, a explicat Bogdan Ivan.

El a fost întrebat dacă acest lucru înseamnă că economia nu are nevoie de electricitate și dacă are o explicație a scăderii consumului.

”Nu înseamnă asta, e foarte complicat să corelez toate aceste date de la consumatorii casnici până la consumatorii non-casnici și anume companiile. Ceea ce pot să vă spun în mod practic e legat de eficiența energetică. Pot să vă dau un exemplu foarte clar. România se apropie de 1.500 de megawați instalați doar pe segmentul de energie solară, cu o creștere de peste 800 de megawați comparativ cu anul trecut. Avem 228.000 de prosumatori la nivel național, cu o creștere de 40% față de anul 2024. O mare parte din energia consumată astăzi în România și în cazul companiilor, unde avem aproximativ 28.000 de companii care sunt prosumatori, vine și din faptul că ele și-au asigurat o parte din consum din instalarea acestor sisteme fotovoltaice”, a explicat ministrul Energiei.

Articole similare:

Ludovic Orban ar putea face parte din Administrația Prezidențială, au precizat, miercuri, surse politice, citate de agerpres.ro....

Ultimii 12 kilometri ai Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), construiți de UMB, vor fi dați în...

Prima turbină eoliană de 6,4 MW din România a fost instalată în parcul eolian VIFOR din Buzău....

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: