15:13 O nouă dispută în CJ Gorj pe tema spitalului

15:13
[post-views]

Consilierii județeni PNL Gorj acuză că șefii PSD ai Consiliului Județean Gorj au refuzat să supună la vot , în ședința de miercuri, propunerea de a fi blocate angajările la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu, în această perioadă.

„Angajări pe bandă rulantă, în timp ce Spitalul e dezmembrat și resursele deturnate! Consilierii județeni PNL au propus Consiliului Județean Gorj să nu mai facă angajări la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu în această perioadă, ci să transfere oamenii de la secțiile cu un grad mic de ocupare. Conducerea CJ a refuzat abuziv să discute propunerea. De ce? Ca să poată face 11 angajări noi la Spitalul Județean, pe banii noștri, deși unitatea e aproape goală și subfinanțată! Incompetența și sfidarea legii ating cote alarmante la Consiliul Județean Gorj!

Refuzul de a supune la vot propunerea PNL privind cele 11 noi posturi la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, în condițiile unui grad de ocupare de doar 41%, este o palmă dată bunului simț și banului public. Este de neconceput ca, în loc să rezolve problemele reale, precum situația absurdă în care suntem singurul spital din țară cu secțiile de Cardiologie și Neurologie în alt sediu decât UPU, acești indivizi să se preocupe de angajări clientelare!

PNL a propus o soluție simplă și eficientă: deși am susținut înființarea vitală a Centrului pentru Boli Mintale și Adicții, am cerut ca personalul administrativ și asistenții medicali generaliști necesari noului centru să fie preluați de la secțiile cu grad mic de ocupare. Nu era nevoie să se creeze posturi în plus! Voiam doar să ne asigurăm că resursele existente sunt folosite inteligent, fără a împovăra și mai mult bugetul public.

Conducerea Consiliului Județean, însă, a blocat amendamentul în ciuda votului unanim al consilierilor județeni. Această decizie nu este doar o eroare administrativă, ci o sfidare grosolană a legii, o dovadă de dispreț față de sănătatea gorjenilor și o confirmare că singura lor prioritate este să-și plaseze apropiații, ignorând orice urmă de decență și legalitate. Angajări forțate, pe spinarea contribuabililor, într-un spital capturat de interese obscure– asta înseamnă conducerea Consiliului Județean Gorj!” a comunicat grupul consilierilor județeni PNL Gorj.

Articole similare:

Este doliu la Spitalul Orășenesc „Sfântul Ștefan” Rovinari după decesul medicului radiolog Andreea Buzatu. „Colectivul Spitalului Orășenesc...

[post-views]

Profesorul Marius Stroie, membru al organizației județene a Uniunii Salvați România, a fost numit inspector școlar adjunct...

[post-views]

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, marţi, că PNL este pregătit să treacă în opoziţie și nu...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: