07:14 Vicepremier: În PNRR ne-am luat obligaţia de a lista cel puţin trei companii la Bursă

07:14
[post-views]

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, marţi, că, prin PNRR, România şi-a luat obligaţia de a lista cel puţin trei companii la Bursă şi asta va trebui să facă guvernul, dacă nu vrea să rateze jalonul.

”În PNRR ne-am luat noi obligaţia de a lista cel puţin 3 companii la bursă şi asta va trebui să facem, dacă nu vrem să ratăm jalonul, În rest, cu siguranţă, e o decizie politică, care va trebui să fie luată şi una dintre variantele, care pot fi discutate, în sensul eficientizării companiilor respective”, a spus Anastasiu, el arătând că jalonul se referă la energie şi transporturi, arată news.ro.

Despre pachete suplimentare de acţiuni la companii deja listate, cum e Hidroelectrica, Anastasiu a răspuns: ”După opinia mea, această decizie este una politică. Va trebui să ţinem cont de Strategia de siguranţă naţională şi Strategia României şi partidele politice în coaliţie vor lua această decizie”.

Întrebat dacă ne putem aştepta, în perioada următoare, la un val de privatizări sau la închideri de companii de stat care nu mai sunt viabile economic, Anastasiu a precizat că ”în acest moment, este foarte important ca fiecare companie să fie privită separat şi să aibă un plan de redresare”.

”Acolo unde există interes strategic al statului român, sunt decizii politice. Acolo unde deciziile pot fi luate la nivelul companiilor să le ia şi să se eficientizeze, sub o formă sau alta. Şi nu cred că sunt oprite, în acest moment, de nimic în a lua deciziile respective” a afirmat vicepremierul.

Articole similare:

Viața minerilor și energeticienilor din Complexul Energetic Oltenia este pusă în real pericol, din cauza deficitul major...

[post-views]

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu desfășoară în perioada 11 noiembrie – 28 decembrie 2026 o campanie de...

[post-views]

Liderii sindicali de la Minprest Rovinari au purtat discuții la Ministerul Energiei și Ministerul Muncii pe tema...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: