Liderul Minprest a discutat cu ministrul Energiei. ”Mi-a spus că o să ia legătura cu conducerea CE Oltenia”

[post-views]

Liderii sindicali din societatea Minprest Rovinari s-au întâlnit, miercuri, la București cu noul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, abordând inclusiv problema prelungirii termenelor din planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia.

Cosmin Bivolaru, președintele Sindicatului Alfa din unitate, spune că a adus în atenția ministrului situația angajaților care urmează să fie concediați, în vreme ce, la CEO, sunt menținuți pensionari, la TESA.

”Le-am lăsat un document înregistrat. Mi-au spus că o să ia legătura cu conducerea Complexului Energetic Oltenia. În funcție de ce se întâmplă, vom face următorii pașii” declară Bivolaru.  

Angajații Minprest vor să iasă în stradă, miercuri, în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu. S-au strâns semnături și pentru greva foamei, în fața sediilor Complexului Energetic Oltenia și Ministerului Energiei.

”Noi suntem cei cei mai discriminați din CEO, muncim pe aceleași locuri de muncă pe salariul minim sau cu 3-400 de lei mai mare. Vrem protecție socială timp de 2 ani, și șomaj tehnic dacă se întâmplă ceva cu compania” mai spune Cosmin Bivolaru.   

Articole similare:

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a stabilit împărţirea Autostrăzii A13 Braşov – Bacău, cu o lungime...

[post-views]

Președintele Nicușor Dan a declarat, joi seară, la Chișinău, că vor avea loc noi consultări cu partidele,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: