Premierul Ilie Bolojan l-a numit în funcția de secretar general adjunct în Ministerul Justiției pe Ion Claudiu Teodorescu, fost consilier personal al lui Victor Ponta timp de opt ani și susținut de PSD în mai multe funcții publice. Teodorescu a intrat în Ministerul Justiției încă din 2014, tot în timpul Guvernului Ponta, dar a primit susținere și în mandatul de ministru al lui Florin Iordache.
Teodorescu a fost numit secretar general adjunct al Ministerului Justiției, decizie publicată în Monitorul Oficial pe 8 iulie. Acesta va putea să coordoneze activitatea unor direcții sau servicii din subordinea ministerului, să evalueze angajații, dar, mai important, poate să avizeze acte normative.
Ion Claudiu Teodorescu și-a început cariera politică în calitate de expert parlamentar în anul 2004, la cabinetul lui Victor Ponta. A ajuns să fie șef de cabinet al acestuia, iar când Ponta a fost numit ministru pentru Relația cu Parlamentul, în 2008, Teodorescu a devenit consilier personal al ministrului. Ulterior, și-a continuat activitatea de consiliere parlamentară până în 2012. Din 2010 și până în 2012, Teodorescu a fost membru în mai multe adunări generale ale unor companii de stat și a fost președinte al unui Consiliu de Administrație – Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din Gorj.
Apoi, în 2012 a ajuns prefectul județului Gorj, susținut tot de PSD. Poziție ocupată până în 2014, când în timpul Guvernului Ponta a ajuns secretar general adjunct în Ministerul Justiției, unde a și rămas, cu mici pauze. A fost revocat în decembrie 2015 de către ministra Justiției de la acea vreme, Raluca Prună, din Guvernul Cioloș. Însă la scurt timp, Senatul l-a numit în Consiliul Național de Integritate, la propunerea grupului PSD din Parlament.
S-a întors la Ministerul Justiției în 2017, pe postul de secretar general al MJ, în mandatul de ministru al lui Florin Iordache. În 2020, a fost revocat de Cătălin Predoiu, care l-a reconfirmat pe post în Cabinetul Ciucă doi ani mai târziu. Teodorescu și-a continuat activitatea la MJ și în Guvernul Ciolacu.