07:24 Termocentralele au luat fața Hidroelectrica

O producție surprinzător de mică de energie hidro, în Sistemul Energetic Național, în aceste zile, în ciuda faptului că Hidroelectrica dispune de cea mai mare capacitate instalată dintre toți producătorii – 6.400 MW.

Pe caniculă însă, cu lacurile pline și debite normale ale râurilor interioare și Dunării, Hidroelectrica subperformează, livrând, în miezul zilei de marți, doar 600 de MW, adică la 10% din capacitate, arată economedia.ro. A fost abia pe locul 6 în topul generării, mai jos și decât Nuclearelectrica, care funcționează doar cu un reactor (Unitatea 2 este în revizie). Au depășit-o fotovoltaicul, termocentralele pe cărbune, pe gaze, eolianul și nuclearul.

Deși suprinzătoare, poziția Hidroelectrica se poate explica, totuși, prin situația actuală a pieței de energie. Caracterizată de o producție foarte mare în regenerabile, cu precădere fotovoltaic, și cu o cerere nu foarte mare (perioadă de vacanță, termeri privind prețul curentului), fotovoltaicul singur împinge ceilalți producători convenționali către o producție marginală. Se întâmplă acest lucru pentru că fotovoltaicul este și cel mai ieftin producător, fiind subvenționat prin sistemul certificatelor verzi. În condițiile în care și cererea este mică, prețurile se duc în jos, producătorii convenționali nu pot intra în competiție în piața zilnică, așa că își ajustează corespunzător producția doar ca să furnizeze în cadrul contractelor lor pe termen lung.

Mai poate fi o cauză pentru care Hidroelectrica produce acum la avarie. Vrea să-și conserve apa din lacuri în caz că se accentuează canicula și crește mult cererea de energie, dar și în perspectiva viitorului sezon de iarnă, când SEN este cel mai solicitat.

Articole similare:

Pentru protejarea sănătății cetățenilor în perioadele cu temperaturi ridicate, la nivelul orașului Turceni au fost stabilite puncte...

Echipa Aparegio Gorj SA a participat si în acest an la Concursul “Instalare branșament sub presiune”, care...

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede instituirea anului 2026 ca „Anul Constantin...

Furnizarea apei a fost restricționată, în comuna Aninoasa, la doar două ore pe zi, seara. Patru puțuri...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: