Revista presei locale

[post-views]

Impact în Gorj: Deputatul Manta, alături de viitorul ministru al Energiei! Renegocierea planului de restructurare al CEO, prioritatea numărul unu. Deputatul de Gorj, Claudiu Manta, își pune toate speranțele în viitorul ministru al Energiei pe care spune că îl cunoaște de un deceniu și jumătate.”Îl cunosc de peste 15 ani și am încredere că va reuși să recupereze multe dintre restanțele de la Ministerul Energiei și să aducă stabilitate și viziune în acest domeniu esențial. Un punct crucial rămâne renegocierea planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia un subiect care privește direct siguranța energetică a României. Sunt convins că renegocierea acestui plan va fi una dintre prioritățile mandatului său și va aduce un plus echilibru în strategia energetică a țării”, este opinia parlamentarului de Gorj.

Sabotorii: Un electrician pensionar rănit la CE Oltenia. Un accident de muncă s-a produs recent în depozitul de cărbune de la Roșia, parte a Complexului Energetic Oltenia. Un electrician pensionar, reîntors la muncă în urma insistențelor conducerii, a fost rănit după ce a suferit un accident de muncă. Situația scoate la lumină o problemă sistemică gravă: compania, care din 2021 permite pensionarea anticipată la 52 de ani pentru minerii și energeticienii din subordine, se confruntă acum cu un deficit acut de personal calificat. În loc să angajeze tineri și să investească în formarea profesională a unei noi generații de specialiști, conducerea CEO a optat pentru soluția de compromis: readucerea în activitate a pensionarilor, expunându-i pe aceștia riscurilor majore dintr-un mediu de muncă deja periculos.

Gorjonline: CEO renunță la pensionari! Cine sunt cei cărora le vor fi prelungite contractele de muncă. Administrația Complexului Energetic Oltenia a decis să nu mai prelungească contractele majorității pensionarilor reangajați, într-o mișcare menită să facă loc angajaților tineri și să răspundă protestelor interne. Decizia nu a fost confirmată încă de șefii companiei energetice, însă surse din sistem dau ca sigură această inițiativă. Potrivit unei surse din cadrul companiei, „vor pleca majoritatea pensionarilor care s-au întors”. ”Trebuie să se renunțe mai ales la cei care s-au întors pe posturi de conducere, pentru că oamenii care muncesc la lopată și târnăcop au fost foarte deranjați când au văzut directori care au revenit la muncă și au pensia de sute de milioane de lei vechi. Ei sunt primii care ar trebui să fie trimiși acasă” a declarat sursa.

Gorjeanul: Pensionare la Tribunalul Gorj. Judecătoarea Nicoleta Bădiţa se retrage din magistratură. Judecătoarea Nicoleta Bădiţa, președinta Secției I civile a Tribunalului Gorj, urmează să fie eliberată din funcție prin pensionare, potrivit unei hotărâri adoptate luni de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Propunerea a fost deja înaintată către Președintele României, pentru emiterea decretului de eliberare din funcție. Judecătoarea a preluat conducerea Secției I civile în martie 2023, inițial prin delegare temporară. Ulterior, în luna iulie a aceluiași an, CSM a decis numirea sa oficială în funcție pentru un mandat de trei ani, începând cu 7 iulie 2023. Pensionarea are loc într-un moment-cheie pentru sistemul judiciar, în contextul în care noul guvern a anunțat o serie de reforme majore. Printre cele mai discutate măsuri se numără creșterea treptată a vârstei de pensionare până la 65 de ani și eliminarea posibilității de a cumula pensia cu salariul.

Articole similare:

Două accidente rutiere s-au produs, sâmbătă, la Peștișani și Turceni, anunță, duminică, Poliția Gorj. Patru persoane au...

[post-views]

Ministerul Mediului a lansat în consultare publică proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului Administrației Fondului pentru Mediu...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: