12:37 Gorjul are încă un Tezaur Uman Viu

12:37
[post-views]

Meșterul popular Gheorghe Ciuncanu a primit titlul de Tezaur Uman Viu. Creațiile unicat ce poartă însemne populare, ajunse pe podiumurile internaționale, i-au adus această distincție.

“Programul vizează identificarea şi recunoașterea la nivel naţional a celor care sunt creatori și păstrători ai valorilor tradiționale și care fac, prin talentul și efortul lor, dovada caracterului excepțional al performării, fiind capabili să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiţionale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilității acestuia în cadrul comunităţilor” transmit oficialii Ministerului Culturii.

Tezaure Umane Vii a pornit ca o inițiativă UNESCO pentru salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Acesta vizează, pe de o parte, creșterea gradului de recunoaștere și vizibilitate a păstrătorilor și transmițătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităților din care fac parte, al specialiștilor și al publicului larg. Pe de altă parte, își dorește identificarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepțional al performării, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilității acestuia.

Articole similare:

Peste 400 de investiții, în valoare de peste 850 de milioane de euro, au fost realizate, în...

[post-views]

Vicepreşedintele USR Radu Miruţă a declarat că nimeni din partid nu intenționează să-l debarce pe Dominic Fritz...

[post-views]

Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News în perioada 1-29 noiembrie,...

[post-views]

Un bărbat, de 47 de ani, care acuza dureri în zona pieptului, în ultimele zile, a fost...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: