Pandurul: Guvernul a aprobat un ajutor de stat pentru CE Oltenia. Ce presupune. Guvernul României a aprobat miercuri un proiect de hotărâre privind acordarea unui nou ajutor de stat sub formă de grant Complexului Energetic Oltenia (CEO), în valoare de 279,1 milioane lei. Fondurile sunt destinate finanțării achiziției certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru anul 2025 și pentru acoperirea cheltuielilor legate de respectarea obligațiilor de mediu ale companiei. Măsura face parte din Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, aprobat și monitorizat de Comisia Europeană încă din ianuarie 2022. Planul prevede o alocare totală de granturi de 1,090 miliarde euro pentru perioada 2021–2025, dintre care 946,4 milioane euro au fost deja acordate în perioada 2021–2024. Pentru anul 2025, ajutorul de stat total autorizat pentru companie, sub formă de grant, se ridică la aproximativ 705 milioane lei, iar suma de 279,1 milioane lei aprobată miercuri reprezintă o tranșă esențială în acest context.
Gorjonline: Termocentrala Craiova, șansa CEO de a rămâne în activitate. Situație paradoxală la nivelul Complexului Energetic Oltenia: Una din termocentrale la care compania a renunțat ar putea fi șansa producătorului de energie de a rămâne în activitate și după 1 ianuarie 2026. După cum se cunoaște, de anul viitor Complexul Energetic Oltenia va intra în rezervă cu grupurile energetice și carierele miniere. Faptul că Societatea Electrocentrale Craiova, fosta Sucursală Electrocentrale Craiova 2, nu a reușit să treacă termoficarea pe gaze naturale, reprezintă un argument pentru ca la nivelul CEO să continue cel puțin activitatea extractivă. Este opinia liderului de sindicat din CEO, Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie. ”Craiova va folosi 2-3 ani cărbune de la Motru, de la CEO. Au probleme cu finanțarea pentru gaze. Au fost și niște scandaluri acolo. Deocamdată, termoficarea rămâne pe cărbune și în următorii ani. Nu știu cât pot să obțină de la carierele private sau din import. Principalul furnizor de cărbune pentru producția de energie și agent termic la Craiova rămâne Complexul Energetic Oltenia și carierele miniere de la Motru. Cred că încă 2 – 3 ani Motru va trimite cărbune la Craiova”, a declarat Pîrvulescu.
Gorjeanul: Ministrul Sebastian Burduja recunoaște că trecerea în rezervă a grupurilor energetice ale CEO înseamnă ÎNCHIDERE. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că a apărat cauza termocentralelor, într-o discuție cu unul dintre comisarii europeni pentru energie. Ministrul a fost prezent marți, la Power Summit 2025 – Power Play. Sebastian Burduja a scris despre această întâlnire, pe pagina sa de Facebook. Din spusele sale, vedem că acesta recunoaște că ”rezerva de capacitate” sau ”trecerea în rezervă” a grupurilor energetice pe cărbune ale CE Oltenia, înseamnă clar închiderea lor. ”Închiderea grupurilor Complexului Energetic Oltenia nu ar rezolva, practic, nimic”a spus ministrul adăugând că e nevoie stringentă de ”amânarea termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune”.
Sabotorii: Un sfert din angajații CEO sunt „determinați”. Complexul Energetic Oltenia mai avea la începutul acestui an doar 6.045 salariați cu contracte pe perioadă nedeterminată. Alți 2.136 figurau cu contracte pe perioadă determinată, printre ei fiind și câteva sute de pensionari care cumulează pensia cu salariul. Practic, un sfert din angajații companiei sunt pe durată determinată, în ciuda promisiunilor liderilor sindicali și politicienilor, că respectivele contracte vor fi făcute pe perioadă nedeterminată. Asta va fi posibil doar dacă guvernul va reuși să convingă Comisia Europeană să accepte o amânare a închiderii capacităților pe cărbune, măcar până când România va avea alternative.