Constructorul spaniol Duro Felguera și-a asumat să finalizeze centrala de la Iernut până la data de 19 decembrie 2025, acesta fiind un nou termen după numeroase amânări ale proiectului, din cauza dificultăților financiare ale companiei.
„Executantul a transmis, la data de 10.04.2025, un Program de execuție actualizat în martie 2025, care prevede finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a centralei la data de 19.12.2025, termen care include testele de funcționare de 72 de ore și probele de anduranță pentru întreaga centrală (Unitatea 1 și Unitatea 2), la o putere instalată de 430 MW”, se arată într-un proiect de hotărâre publicat de Ministerul Energiei, citat de economedia.ro.
Prin proiectul de hotărâre, Romgaz a solicitat extinderea perioadei de implementare a Planului Național de Investiții, prin care proiectul centralei de la Iernut beneficiază de finanțare europeană.
Proiectul de hotărâre mai arată încă că există riscuri și pentru acest nou termen, respectiv:
- apariția unor probleme la echipamente care pot fi depistate doar în perioada de teste și probe pentru punerea în funcțiune;
- prelungirea termenelor estimate inițial necesare pentru curățarea și spălarea circuitelor din cauza staționării pe o perioadă îndelungată;
- necesitatea repetării unor teste și probe în vederea atingerii indicatorilor de performanță din Contractul de finanțare semnat cu Ministerul Energiei.
”Fiecare zi în care centrala de la Iernut este neterminată, înseamnă bani pierduți pentru Romgaz și pentru România și o lipsă de energie pentru sistemul energetic”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, marți, în cadrul Eurelectric, un eveniment european pe teme de energie electrică, desfășurat la Bruxelles.
Stadiul proiectului centralei de la Iernut este la 98%, de la 80% la care a fost preluat atunci când a fost semnat contractul cu spaniolii de la Duro Felguera.