Keo și Ioana Ignat explorează o poveste de iubire cu suișuri și coborâșuri în noua lor colaborare muzicală – „Așa ne dă dragostea”.
Single-ul „Așa ne dă dragostea” este scris de Keo împreună cu Gabriel Maga, iar Ioana Ignat strălucește atât vocal, cât și vizual, într-un videoclip intens și artistic, realizat de Isabella Szanto și Nicu Drăgan.
"Mi-a plăcut vocea Ioanei de când s-a lansat și m-am gândit că vocile noastre ar suna bine împreună. Nu m-am înșelat, îmi place mult ce a ieșit. <<Așa ne dă dragostea>> este o piesă în stilul primelor mele melodii, o piesă despre o dragoste care vine la pachet cu bucurii, dar și cu suferințe. Cred că toată lumea se va regăsi în mesaj", a transmis Keo.
Ioana a adăugat:
"Uneori, dragostea nu rămâne, dar lasă în urmă inspirație. <<Așa ne dă dragostea>> a venit fix la momentul potrivit pentru mine, acum un an. Keo m-a invitat să cântăm împreună și am acceptat imediat. E un artist talentat și mă bucur că am făcut echipă pentru piesa asta."

