Sabotorii: 15 ani de închisoare pentru Romică Mutu. Alte șapte persoane condamnate pentru favorizarea făptuitorului. Tribunalul Gorj a pronunțat, miercuri, o sentință dură într-un dosar complex cu multiple capete de acuzare. Inculpatul principal, Mutu Ioan Romică, a fost condamnat la 15 ani de închisoare cu executare, în regim de detenție, pentru tentativă de omor în stare de recidivă postexecutorie, tulburarea ordinii publice, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și trecere frauduloasă a frontierei în formă agravată. Mutu a fost achitat pentru acuzația de tâlhărie calificată, însă instanța a aplicat cele mai grele sancțiuni pentru celelalte fapte, dispunând și interzicerea exercitării mai multor drepturi civile pe perioade între 1 și 5 ani. În plus, acesta va trebui să achite Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu suma de 17.864,13 lei cu titlu de despăgubiri pentru cheltuieli medicale aferente victimei, Mihai Tucă (fost Bradu). În noaptea de 23 septembrie 2023, Mutu s-a întâlnit în Clubul ,,Caractere” cu Mihai Bradu, un alt tânăr din Târgu Jiu, cei doi fiind amici. La un moment dat, între aceștia s-a iscat un conflict și au ieșit din local. Exact pe trotuar, Romică Mutu i-a aplicat lui Bradu mai multe lovituri de cuțit în zona abdominală. Victima a fost transportată la spital în stare gravă și a fost supusă unei intervenții chirurgicale care a durat circa trei ore și jumătate. Medicii au reușit să îi salveze viața lui Mihai Bradu. Ulterior comiterii faptei, agresorul nu a fost prins de polițiști, Mutu părăsind țara, iar extrădarea sa din Belgia s-a făcut pe 2 noiembrie 2023.
Gorjonline: Dublă tragedie la Polovragi: A căzut cabina unui TIR peste doi bărbați! Ambii au murit. Nicolae Tucă, în vârstă de 49 de ani, cunoscut patron din Polovragi, și prietenul său, Dumitru Chivu, în vârstă de 34 de ani, au murit, marți seară, în urma unui accident cumplit, care a avut loc în parcarea firmei de transport, conduse de către Tucă. Cei doi bărbați lucrau la un TIR care se defectase, iar pentru că nu au asigurat cabina mașinii, aceasta a căzut peste ei. Ambii au murit pe loc spun membri ai comunității șocați de această dublă tragedie. Tucă trebuia să fie socru mare în această vară la nunta fiului său, spun localnicii care sunt alături de familia îndoliată. Îl plâng și pe Dumitru Chivu care a lucrat la stația meteo apoi s-au dedicat creșterii animalelor.Pe rețele de socializare, sunt zeci de mesaje de condoleanțe.
Gorjeanul: Fostul deputat Dan Vîlceanu, trimis în judecată după bătaia din Parlament. La un an de la altercația fizică ce a avut loc în plenul Camerei Deputaților, fostul deputat PNL Gorj Dan Vîlceanu a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Incidentul, petrecut pe 21 mai 2024, l-a avut ca victimă pe colegul său de partid, deputatul Florin Roman. Fostul parlamentar este acuzat de ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice. Deși deputații beneficiază de imunitate parlamentară pentru opinii și voturi politice, legea permite tragerea lor la răspundere penală pentru fapte care nu sunt legate de activitatea parlamentară propriu-zisă.
Pandurul: Ce spune ministrul Transporturilor despre drumul expres Craiova – Târgu Jiu. Drumul de mare viteză Craiova-Târgu Jiu parcurge o noua etapă importantă, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Patru asocieri de constructori din România, Turcia și Ucraina au depus oferte pentru construcția Lotului 6 (Târgu Cărbunești-Târgu Jiu), cu o lungime de 19,5 km. „Acest lot va avea profil de drum expres. Pe traseu vor fi construite inclusiv: un drum de acces la DJ661;un nod rutier care va asigura legătura cu Varianta de ocolire Târgu Jiu; un tunel rutier; un viaduct (644 m); un ecoduct; două parcări de scurtă durată (dotate fiecare cu 8 locuri de parcare cu posibilitate de încărcare rapidă a autoturismelor electrice). Asocierea care va câștiga licitația va avea la dispoziție maximum 2,25 miliarde lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport 2021-2027 și cel mult 34 de luni (10 luni proiectare și iar 24 de luni execuție) pentru finalizarea lucrărilor prevăzute în contract”, a transmis Grindeanu.