15:02 Demisii din SOS România

15:02
[post-views]

Deputatul Florin Iosif Jianu și-a dat demisia, miercuri, din grupul parlamentar al S.O.S. România și va activa ca neafiliat, potrivit Agerpres.

Florin Jianu și-a depus demisia la Biroul permanent al Camerei și a precizat că, începând de miercuri, va activa ca deputat neafiliat. Acesta este deputat de Galați, ales pe listele electorale ale partidului S.O.S. România. Jianu a fost administrator public al municipiului Galați și direcotr al Polaris M Holding SRL Mangalia, conform B1TV.

Potriviti sursei citate, și senatoarea Olga Onea, care face parte tot din organizația locală Galați, și-a depus demisia din grupul parlamentar.

În luna februarie, deputații Ecaterina-Mariana Szoke, Cosmin Andrei, Ștefan-Alexandru Băișanu și Alexandrin Moiseev, alături de doi senatori, au părăsit rândurile SOS și au devenit neafiliați.

În luna martie deputatul Dumitru Coarnă, care conducea conduce grupul deputaților S.O.S. România, a anunțat că își dă demisia din acest grup, „din cauza injuriilor și blestemelor” pe care lidera partidului, Diana Șoșoacă, „le-a adresat electoratului suveranist”.

La alegerile parlamentare din 1 decembrie, partidul condus de europarlamentara Diana Șoșoacă a obținut 38 de mandate, 27 de deputați și 11 senatori.

Articole similare:

Congresul USR, reunit sâmbătă la Timișoara, a adoptat Rezoluția ”Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt”,...

[post-views]

Transalpina se închide începând de sâmbătă, între Rânca şi Obârşia Lotrului, din cauza vremii nefavorabile. ”Începând de...

[post-views]

Mai mult de trei sferturi (78%) dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, potrivit...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: