11:09 Dosar penal pentru un gorjean care a anunțat, la 112, că are un pistol

11:09
[post-views]

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați, luni, prin apel 112, de către un bărbat, de 54 de ani, din comuna Baia de Fier, cu privire la faptul că ar deține un pistol și dorește să îl predea organelor de poliție.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci, care s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, constatând în aceea că bărbatul deține fără drept la locuința sa arme neletale din categoria celor supuse autorizării.

”Cu ocazia cercetărilor efectuate, la locuința bărbatului a fost identificat un pistol, cu calibru de 9 mm, arma neletală din categoria celor supuse autorizării, pe care acesta îl deține fără îndeplinirea condițiilor legale. Arma a fost ridicată în vederea expertizării, în cauză fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care bărbatul a intrat în posesia acesteia. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor” anunță Poliția Gorj.

Articole similare:

Congresul USR, reunit sâmbătă la Timișoara, a adoptat Rezoluția ”Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt”,...

[post-views]

Transalpina se închide începând de sâmbătă, între Rânca şi Obârşia Lotrului, din cauza vremii nefavorabile. ”Începând de...

[post-views]

Mai mult de trei sferturi (78%) dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, potrivit...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: