08:06 Luni, încep înscrierile la grădiniță

[post-views]

Ministerul Educaţiei a anunţat că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026.

„Vă rugăm să aveţi în vedere că înscrierea nu se face pe principiul „primul venit, primul servit”, deci ordinea înscrierii/numărul de înregistrare al cererii nu constituie un criteriu”, arată Ministerul Educației.

Înscrierea se face pe baza criteriilor generale şi specifice descrise în metodologia de înscriere.

Ministerul precizează că, în grupele de nivel antepreşcolar (creşă), pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 luni şi 3 ani, în limita numărului de locuri disponibile după etapa de reînscrieri. În grupele de nivel preşcolar (grădiniţă) pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 şi 6 ani, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscrieri.

„În cererile-tip de înscriere, părinţii pot trece trei opţiuni, în ordinea preferinţelor. Cererea se depune la unitatea de învăţământ aleasă ca primă opţiune. Vă reamintim, grupa mare şi grupa mijlocie fac parte din învăţământul obligatoriu. Înscrierea la grădiniţă se va face acordându-se prioritate cuprinderii în grădiniţe a copiilor de 4 şi 5 ani”, se arată în mesaj.

Ministerul mai arată că, la nivelul inspectoratelor şcolare, va funcţiona o linie telverde, la care părinţii pot obţine gratuit informaţii referitoare la înscrierea copiilor la grădiniţă/creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare. Numărul de telefon telverde, data de la care acesta este funcţional, programul de funcţionare sau alte informaţii utile vor fi comunicate de fiecare inspectorat şcolar.

Articole similare:

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, o hotărâre pentru repartizarea pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale şi pe unităţi...

[post-views]

O grădină urbană cu lavandă va fi realizată în Parcul Narciselor din Târgu Jiu, anunță Ana Maria...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: