Un incident grav a avut loc într-un bloc din Sectorul 2 al Capitalei, unde o fostă jurnalistă și fiica sa de 7 ani ar fi căzut de la etajul imobilului în care locuiau. Polițiștii Secției 9, din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, au fost alertați printr-un apel la 112.
Femeia, care a activat în trecut la posturile România TV și Realitatea TV, a căzut de la etajul 5 al blocului din București împreună cu fiica sa. Ambele au fost preluate în stare critică de echipajele medicale sosite la fața locului.
Miercuri dimineață, starea fetiței era stabilă. Ea a fost supusă, în cursul nopții, unor intervenții chirurgicale pentru multiple fracturi, însă creierul și organele interne nu au suferit leziuni care să îi pună viața în pericol. Mama se află, de asemenea, în stare stabilă.
Poliția investighează două scenarii: o posibilă tentativă de suicid, pe fondul unui conflict legat de custodia copilului, sau un accident în care fetița s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut, iar mama ar fi încercat să o salveze. Fosta jurnalistă se retrăsese din televiziune de mai mulți ani și se află în plin proces de divorț cu tatăl copilului, având chiar ieri un termen legat de custodie, aflat încă în așteptare la Tribunal.
„La data de 20 mai a.c., polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că atât un minor, în vârstă de aproximativ 7 ani, cât și mama sa, ar fi căzut de la un etaj superior al blocului în care locuiau, din Sectorul 2. La fața locului s-au deplasat atât polițiști din cadrul subunității menționate, cât și echipaje medicale, care, la acest moment, acordă primul ajutor celor două persoane”, au comunicat reprezentanții Poliției Capitalei.