Revista presei locale

Pandurul: Harta Gorjului arată un vot covârșitor pentru AUR și Simion. Candidatul George Simion a obținut o victorie categorică în județul Gorj la alegerile prezidențiale, adjudecându-și peste 61,95% din voturile valabil exprimate. Acesta a fost votat de 78.334 de alegători, devansându-l pe principalul său contracandidat, Nicușor-Daniel Dan, care a strâns doar 48.115 voturi, echivalentul a 38,05% din sufragii. O analiză detaliată a votului pe unități administrativ-teritoriale arată o supremație teritorială clară a candidatului George Simion. Harta votului județean indică faptul că aproape toate localitățile din Gorj au fost câștigate de acesta, multe cu scoruri ce au depășit pragul de 70%, iar în unele cazuri chiar 75%. 

Gorjonline: CEO somează Ministerul Energiei să achite 180 de milioane de lei. Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie pe bază de lignit din România, a transmis oficial o somație acționarului majoritar – Ministerul Energiei – solicitând plata echivalentului în lei a sumei de 180 de milioane de euro. Suma reprezintă aportul în numerar promis de stat în cadrul unei majorări de capital decisă de guvern în martie 2022, prin ordonanță de urgență. Conform actului normativ, Ministerul Energiei trebuia să asigure includerea fondurilor în bugetul de stat pentru anul 2023, iar plata efectivă a contribuției urma să aibă loc în primul trimestru al anului respectiv. Ulterior, termenul a fost amânat până la finalul lui 2023, însă nici până în prezent banii nu au fost virați.

Gorjeanul: Cum sunt administrați banii sindicatelor din CEO! Venituri de milioane, raportări lipsă. În ultimii ani, organizațiile sindicale din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au traversat schimbări semnificative, reflectate atât în structura lor, cât și în gestionarea resurselor financiare. Deși compania energetică se află într-o perioadă grea, cu un Plan de restructurare aflat în derulare, organizațiile sindicale continuă să joace un rol crucial în gestionarea intereselor angajaților. Cu toate că numărul salariaților s-a redus considerabil în ultimii ani, veniturile sindicatelor rămân consistente. Cel mai puternic sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia este Sindicatul ,,Mine-Energie” Oltenia, condus de Gabriel Căldărușe, care a înregistrat, în 2024, venituri de 1.771.000 de lei, încheind anul cu un excedent de peste 25.000 de lei. Pe locul al doilea se situează Sindicatul ,,Mine-Energie” Jilț-Turceni, condus de Adrian Marciuc, cu venituri de 1.109.000 de lei, însă acesta a încheiat anul cu un deficit de 98.000 de lei. Sindicatul Liber ,,Oltenia”, al cărui președinte este Dumitru Pîrvulescu, a realizat venituri de 469.000 de lei, terminând anul cu un excedent de 69.000 de lei. Totodată, Federația Națională a Sindicatelor Miniere (FNME), condusă de același Pîrvulescu, a avut venituri de 125.000 de lei, dar a înregistrat un deficit de 43.000 de lei. Sindicatul Liber EMC Roșia, sub conducerea lui Cristian Lădaru, a avut venituri de 533.000 de lei, cu un excedent de 143.000 de lei. Sindicatul ,,Energia” Rovinari, condus de Constantin Mitrescu, a raportat venituri de 302.000 de lei, iar Sindicatul ,,Energia” Turceni, al cărui președinte este Eugen Iovan, a obținut venituri din cotizații de peste 445.000 de lei. În schimb, Sindicatul Liber ,,Alfa”, condus de Alin Munteanu, a avut venituri de doar 55.000 de lei, în 2024.

Sabotorii: Primar gorjean, revoltat dacă PSD va rămâne în opoziție. Ion Bîrcă, primarul social-democrat al comunei Turburea este revoltat pentru că în urma unei ședințe care a avut loc în cadrul PSD, liderii organizației județene ar fi spus că vor rămâne în opoziție. Bîrcă critică dur această decizie. “Sa rămânem în opoziție, un lucru extraordinar de rău pentru că românii nu ne-au ales pentru asta, să rămânem în opoziție (…). Păi, m-am dus, pe aici, pe stradă degeaba, m-am omorât, eu zic ca am iesit destul de bine.. câștigarăm alegerile în Turburea, ce le spun la oameni acum? Știți ceva, oamenii ăia pe care i-ați votat voi ar trebui să stea undeva în spate, sa îi lăsam pe cei de la POT și de la AUR să conducă România și noi să stăm în spate…”, a declarat Bîrcă.  

Impact în Gorj: Din culisele anchetei disciplinare: Viaţa lui Andrei a stat în bisturiul medicului chirurg. Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a publicat concluzii din raportul de cercetare disciplinară al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, care confirmă un lanţ de abuzuri, omisiuni, întârzieri şi nepăsare care au contribuit la decesul tragic al adolescentului de 16 ani, Marius Andrei Drăgan. Potrivit documentelor oficiale, o intervenţie chirurgicală de urgenţă, urmată de un transfer prompt, i-ar fi putut salva viaţa lui Andrei. Totodată, FACIAS denunţă tergiversarea anchetei penale, evidenţiată inclusiv prin ridicarea cu o întârziere de peste două săptămâni a rezultatelor examenului toxicologic, deşi acesta fusese finalizat. Potrivit raportului oficial, medicul chirurg Valentin Neagu a consultat pacientul în jurul orei 20:15 şi a decis să nu intervină chirurgical, optând pentru transferul la Craiova. Comisia de disciplină a constatat că medicul chirurg nu a informat la timp linia ierarhică superioară. ”Medicul chirurg Neagu Valentin Constantin avea obligaţia de a-l anunţa pe medicul coordonator al liniei de gardă, respectiv pe d-nul dr. Soare Claudiu Gabriel, care a fost anunţat târziu, în jurul orei 22:20, când pacientul era deja intubat cu GCS 3″, se arată în raport. Totodată, comisia subliniază că „în caz de pericol iminent, medicii au obligaţia de a acţiona (principiul ‘life over limb’), fiind protejaţi de legislaţie dacă salvează viaţa pacientului în situaţii de forţă majoră/urgenţă vitală, chiar şi atunci când competenţa lor ar putea fi depăşită.”

Articole similare:

Călin Georgescu a transmis, luni, primul mesaj după pierderea alegerilor prezidenţiale de către George Simion, afirmând că...

Interviurile Infinit FM din data de 19 mai 2025. Invitați: Ion Fugaru și Nicolae Davițoiu(PMP) Accesări: 460

...

Partidul Social Democrat are nevoie de o perioadă de reformă și clarificări interne, dar va ieși întărit,...

„În numele Guvernului italian, adresez felicitări lui Nicușor Dan pentru alegerea sa ca Președinte al României”, a...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: