10:36 Cod galben de ploi

10:36
[post-views]

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, un Cod galben de ploi, valabil până sâmbătă dimineața pe raza a cinci județe, precum și o informare de vijelii, vreme rece și precipitații ce vizează întreaga țară, în acest weekend.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 16 mai, ora 10:00 – 17 mai, ora 8:00, va fi Cod galben de vreme rea în nordul Olteniei și al Munteniei, cu averse însemnate cantitativ, iar în timp scurt sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25 – 50 l/mp.

Județele vizate de atenționare sunt: Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova.

De asemenea, în perioada 16 mai, ora 10:00 – 18 mai, ora 20:00, va fi în vigoare o informare meteo de precipitații moderate cantitativ, lapoviță și ninsoare la altitudini mari, răcire accentuată și intensificări ale vântului.

Astfel, vineri, vor fi averse în sudul, centrul și estul teritoriului, precum și la munte, apoi cu precădere în jumătatea nordică a țării. Se vor semnala și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15 – 25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35 l/mp.

În Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1.500 de metri se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă (în medie 10 – 15 cm).

Potrivit meteorologilor, vremea se va răci din nou, iar vineri și sâmbătă valorile termice se vor situa cu mult sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Se vor înregistra maxime cuprinse în general între 10 și 20 de grade și minime între 2 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.

Totodată, vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, îndeosebi sâmbătă și duminică, cu viteze de 40 – 60 km/h, iar în zona montană cu rafale ce vor depăși 70 – 80 km/h.

Articole similare:

Complexul Energetic Valea Jiului se confruntă cu probleme financiare, care pot afecta continuarea activității și siguranța lucrărilor...

[post-views]

În acest weekend, în intervalul orar 20:00- 04:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj...

[post-views]

Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii...

[post-views]

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că 429 de localități cu populații reduse sunt vizate de planul...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: