Revista presei locale

blank
[post-views]

Pandurul: Bugetul CE Oltenia pentru 2025 nu a fost aprobat – ședința comisiei de negociere, amânată. Complexul Energetic Oltenia a informat oficial sindicatele că bugetul de venituri și cheltuieli al companiei pentru anul 2025 nu a fost încă aprobat, o situație care are consecințe directe asupra procesului de negociere colectivă în derulare.În acest context, conducerea CE Oltenia a anunțat că ședința comisiei de negociere programată pentru joi, 8 mai, va fi amânată până la o dată ulterioară, care va fi comunicată în funcție de evoluția procesului de aprobare bugetară.

Sabotorii: Minerii din Complexul Energetic Oltenia sunt revoltați. Minerii din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) sunt într-o stare de incertitudine și revoltă, în contextul în care bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2025 nu a fost încă aprobat. Deși aceștia așteptau cu nerăbdare acest moment pentru a afla ce se va întâmpla cu salariile lor, bonusurile de final de an și prelungirea contractelor pentru cei aproximativ 2.000 de angajați pe perioadă determinată, realitatea actuală a adus doar frustrare. În lipsa bugetului, negocierile programate pentru data de 8 mai nu vor mai avea loc. „Așteptam ca bugetul să fie aprobat la timp pentru a vedea ce se întâmplă cu salariile noastre. E clar că, din cauza acestui impas bugetar, nu vom vedea nicio majorare anul acesta, și nici nu vom avea siguranța că ne vor prelungi contractele. Asta înseamnă nesiguranță totală pentru noi și familiile noastre”, a declarat un miner, sub protecția anonimatului. În același timp, un alt salariat al Complexului Energetic Oltenia a subliniat: „Cei 2.000 de angajați cu contracte pe perioadă determinată sunt într-o mare incertitudine. Dacă bugetul nu se aprobă în timp util, s-ar putea să pierdem locurile de muncă sau să nu mai primim nicio prelungire de contract, iar asta ar însemna faliment pentru multe familii.”

Gorjeanul: Carierele CEO sunt praf: ,,Oamenii au acumulat nemulțumiri și frustrări!”. În minerit nu s-a schimbat nimic, angajații muncesc în aceleași condiții mizere ca întotdeauna, iar sectorul este subfinanțat. Însă, șefii CE Oltenia îi reangajează în funcțiile de șefi pe cei care s-a pensionat. Un fost inginer șef, schimbat abuziv din funcție anul trecut, Gabriel Fometescu a declarat că cei vinovați de situația din minerit sunt tocmai cei reangajați recent. ,,Cel mai vinovat Borugă – reangajat, Lore Popescu – reangajat… Sunt îngropate accidentele tehnice și mortale de la Roșia, în perioada 2020 și 2021, carierele sunt praf:  fără revizii și reparații la utilajele conducătoare și benzile transportoare, zeci de angajări în birouri, oamenii bat scoabe pe tot parcursul schimbului 1… Lipsesc cu desăvârșire programele de mentenanță mecanică și electrică, covoarele de cauciuc, sparte și cârpite cu scoabe. Oamenii sunt puțini și muncesc mult. S-au acumulat frustrările. În plus, sunt mutați de la o carieră la alta, de pe o linie tehnologică pe alta, au apărut nemulțumiri și frustrări. Vina aparține lui Trufelea (membru în Directoratul CEO, cu responsabilitate pe parte minieră, n.r.), în totalitate, și lui Ion Bălășoiu”, a spus Gabriel Fometescu.

Gorjonline: Liderul PSD Gorj: „Trebuie făcută o analiză în fiecare localitate și în fiecare județ“. George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a obținut în județul Gorj al doilea rezultat la nivel național, fiind votat de 49,5% din gorjeni. Mihai Weber, președintele PSD Gorj, a declarat că se impune o analiză a rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din fiecare localitate din județ condusă de primari social-democrați. „Trebuie făcută o analiză în fiecare localitate și în fiecare județ, dar s-a văzut care a fost valul. George Simion, reprezentantul AUR, a ieșit aproape în fiecare județ pe primul loc un vot covârșitor. Aceasta este voința electoratului și trebuie respectată pentru că nu există o altă variantă. Se dorește o schimbare, iar mereu miza pentru alegerile prezidențiale este cu totul diferită față de alegerile locale sau parlamentare“ a declarat Weber.

Articole similare:

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, o propunere legislativă care permite, în anumite...

[post-views]

Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din sectorul 1 al Capitalei au făcut, miercuri, patru...

[post-views]

Kanal D anunţă lansarea celui de-al doilea sezon al quiz show-ului „The Floor”, prezentat de Dan Negru....

[post-views]

Compania media americană Paramount se pregăteşte pentru o retrageră majoră din piaţa televiziunii liniare, urmând să închidă...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: