09:02 „Stegarul Dac” a petrecut noaptea în copac

[post-views]

Protestatarul cunoscut sub numele de „Stegarul Dac”, s-a cățărat, luni, într-un copac din curtea arestului central al Poliției Capitalei și a refuzat să coboare. Marți dimineață acesta se află încă în copac. A solicitat apă și a început să cânte, fiind acompaniat de alți protestatari.

„Stegarul Dac” stă acolo de aproape 24 de ore, în semn de protest față de reținerea lui Bogdan Peșchir. Strada din apropiere a fost blocată de autorități, care sunt pregătite să intervină pentru siguranța protestatarului, relatează Antena 3 CNN.

În ceea ce-l privește pe Bogdan Peșchir, el este arestat preventiv, iar acuzațiile vizează faptul că ar fi dat o sumă mare de bani (aproape 1 milion de euro) pentru a susține campania lui Călin Georgescu. Peșchir a contestat măsura arestului preventiv. Se pare că întreaga situație a stârnit controverse, iar protestele continuă să capteze atenția publicului.

Și alți protestatari s-au adunat în zonă, solicitând eliberarea lui Bogdan Peșchir, aflat în arest preventiv, acuzat de coruperea legătorilor. Unul dintre ei a amenințat că se taie și a fost reținut de polițiști.

Acesta nu este primul astfel de gest extrem al ”Stegarului Dac”, cunoscut pentru acțiunile sale anterioare de protest, inclusiv urcarea pe clădiri emblematice din Capitală, precum Universitatea București. De asemenea, a fost transportat de mai multe ori la spital pentru evaluări psihologice și a fost amendat de Poliție și Jandarmerie.

Articole similare:

Vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a declarat, miercuri, că social-democrații își doresc o majoritate...

[post-views]

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu, șeful PNL Mehedinți, avertizează asupra riscurilor majore pe care le-ar presupune accederea formațiunilor...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: