Chirurg pediatru, la SJU Târgu-Jiu

[post-views]

Doctorul Isabella Mainerici a promovat examenul de ocupare a postului de medic specialist Chirurgie Pediatrică de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu și va începe, în curând, activitatea în cadrul Secției Chirurgie Generală II.

„Dr. Mainerici Isabella a promovat examenul de ocupare a postului de medic specialist Chirurgie Pediatrică de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu și va începe, în curând, activitatea în cadrul Secției Chirurgie Generală II. Absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Titu Maiorescu” București, dr. Mainerici a urmat rezidențiatul la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie” București. Aceasta a obținut certificatul de medic specialist la începutul anului 2023 și a activat atât în mediul privat, cât și în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie” București. De asemenea, dr. Mainerici Isabella a absolvit cursuri în tehnici moderne de bază în chirurgia laparoscopică, ultrasonografia generală, având atestat în ambele specialități. Este membră a Societății Române de Chirurgie Pediatrică, dar și a Societății Europene de Chirurgie Pediatrică Endoscopică (ESPES). Dr. Mainerici Isabella este un medic dedicat să ofere cea mai bună îngrijire medicală micilor pacienți, este un doctor empatic, cu experiență și mereu atent cu pacienții săi. De-a lungul anilor, la Spitalul „Marie Curie” și nu numai, a ajutat sute de copii să-și recapete sănătatea și să crească fericiti și împliniți”, a comunicat Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu.

Articole similare:

Președintele Consiliului Județean Ilfov, liberalul Hubert Thuma, i-a criticat dur, luni, pe liderii PNL pentru modul în...

[post-views]

Ţările de Jos nu vor participa la următoarea ediţie a Eurovisionului, a anunţat, luni, radiodifuzorul public al...

[post-views]

Mecanismele de accesare a banilor europeni sunt greoaie, spune primarul liberal al orașului Rovinari, Robert Filip, care...

[post-views]

Primarul comunei Padeș, Mihăiță Troacă, este convins că acest an se va încheia dezastruos pentru administrațiile locale....

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: