Impact în Gorj: Vicepreședintele CJ Gorj: Luăm în calcul acordarea unor stimulente pentru medicii cardiologi care vor să lucreze la SJU. Marius Cuțitoiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, a anunțat că la vârful instituției s-a discutat faptul că acordarea unor stimulente pentru medicii cardiologi ar putea aduce specialiști la Spitalul de Urgență din Târgu Jiu. O astfel de măsură a fost deja aplicată cu succes la alte spitale din provincie. Se discută despre valoarea și natura stimulentelor la compartimentul de resurse umane al SJU Târgu Jiu.
Gorjeanul: Investițiile din Gorj pe programele Anghel Saligny și PNDL stau pe marginea prăpastiei. Finanțările au fost suspendate. Finanțările din Programul ”Anghel Saligny” și Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) sunt suspendate până când statul își achită datoriile restante. Acum, primarii din Gorj sunt la mâna constructorilor și așteaptă de la Ministerul Dezvoltării decontarea facturilor. Ministerul a anunțat că nu va accepta noi devize până la achitarea facturilor de peste 4 miliarde de lei către constructori, afectând aproape 5.000 de proiecte de infrastructură din întreaga țară. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a precizat că se așteaptă ca plățile restante pe PNDL și Anghel Saligny să fie închise până la sfârșitul lunii martie, asta în timp ce majoritatea proiectelor au termen de finalizare în 2025.
Gorjonline: O termocentrală din Dolj caută specialiști la CEO. Este stare de urgență la fosta termocentrală SE Craiova II din cadrul Complexului Energetic Oltenia, ca urmare a măsurilor impuse de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, de a reduce personalul administrativ cu 20%. În acest context, situația a generat atât nemulțumiri, cât și tensiuni interne, inclusiv prin aplicarea unor reglări de conturi. Printre cei afectați de această decizie se numără și Dan Vasile, fost director și șef în cadrul Complexului Energetic Oltenia, care a primit preaviz de concediere. Aceste măsuri au declanșat un val de nemulțumiri care a culminat cu o serie de demisii, inclusiv din rândul personalui esențial pentru funcționarea grupului energetic. În încercarea de a acoperi deficitul de personal, conducerea actuală a termocentralei a inițiat demersuri pentru a transfera tablotari de la termocentrala Ișalnița și de la sucursalele electrocentrale din Gorj, Turceni și Rovinari.
Pandurul: Un primar din Gorj vrea să demoleze toate unitățile de învățământ. Primarul din comuna Căpreni, Radu Bîrdăcel, vrea școli moderne, dotate conform standardelor europene, iar pentru asta trebuie construite noi unități de învățământ. Cele trei școli și grădinița din localitate sunt afectate de trecerea anilor, iar reabilitarea acestora ar fi mai costisitoare și mai puțin eficientă în raport cu noi construcții. „Școlile din Căpreni sunt foarte vechi și chiar dacă s-a învestit în ele, a început să cadă tencuiala. Sunt făcute din cărămidă, chiar și în fundație a intrat umezeală. Sunt școli care trebuie dărâmate și construite de la zero. Avem două grădinițe închise și mai funcționează 3 școli cu grădinițe și o grădiniță separat. Va fi clar o școală cu grădiniță în satul Bulbuceni pentru că este mai izolat, și destul de departe de centrul comunei, și o școală gimnazială modernă, cu grădiniță în centrul localității. Dar cum am spus vreau unități de învățământ construite de la zero”, a declarat Bîrdăcel.
Sabotorii: Zona metropolitană Târgu Jiu nu va mai exista. În urma unei ședințe a Consiliului Local Târgu Jiu s-a luat hotărârea ca asociația „Zona Metropolitană Târgu-Jiu” să se desființeze, întrucât nu se poate susține financiar. Din asociație făceau parte primăriile din Târgu-Jiu, Bumbești-Jiu, Arcani, Bălești, Bălănești, Dănești, Drăguțești, Lelești, Scoarța și Stănești, însă localitățile componente nu și-au plătit cotizația. Asociația a fost înființată la finalul anului 2021, având ca scop atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea zonei.