07:00 Bugetul CE Oltenia, condiţionat. „Nu vrem să dăm afară minerii”

[post-views]

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că a solicitat tuturor companiilor din portofoliu să reducă cu 20% cheltuielile cu salariile și cu ”până la” 30% posturile de conducere.

Burduja susține că nu va semna bugetele de venituri și cheltuieli ale companiilor din subordinea ministerului dacă acestea nu vor respecta principiile de eficientizare precum reducerea posturilor de conducere sau a cheltuielilor cu salariile.

  • ”De două săptămâni am transmis o adresă tuturor companiilor din portofoliu, fie că suntem acționari majoritari sau 100%, și regiilor, și le-am cerut câteva lucruri. Să reducă numărul de posturi de conducere; le-am indicat și o țintă, până la 30%. Să reducă cheltuielile cu salariile, indicându-le un procent de 20%, în special la personalul TESA. În energie sunt companii mari, cum este Complexul Energetic Oltenia, unde nu vrem să dăm afară minerii care lucrează în cariere sau inginerii care lucrează în termocentrale. Dar, există loc de redus aparatul în personalul administrativ: resurse umane, juridic, comunicare ș.a.m.d.”, a declarat ministrul Energiei, citat de Agerpres.

Ministrul a arătat, de asemenea, că a solicitat companiilor reducerea cheltuielilor cu sponsorizările, arătând că există o societate care a cheltuit 16 milioane de lei, anul trecut, pe sponsorizări. Este vorba despre Hidroelectrica.

  • ”Noi, ca acționar, avem pârghii să impunem acest lucru și le-am comunicat acestor companii că nu voi semna bugetele lor de venituri și cheltuieli până nu vor respecta aceste principii de eficientizare. La nivelul companiilor am dori să economisim un miliard de lei în urma acestor măsuri”, a declarat Burduja.

Articole similare:

Ultimele date referitoare la puterea instalată în Sistemul Energetic Național (SEN), publicate de Transelectrica și valabile la...

[post-views]

Jandarmii montani din Tismana au intervenit de urgență în localitatea Padeș, după ce un cetățean a semnalat,...

[post-views]

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că prețurile la carburanți ar urma să înceapă să scadă...

[post-views]

Adelina Pestriţu revine pe micul ecran după aproape 10 ani. Vedeta se alătură Pro TV şi va...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: