11:12 Bugetarii care primesc vouchere de vacanță de 1.600 de lei

[post-views]

Voucherele de vacanță au fost parțial eliminate prin ordonanța-trenuleț. Doar o parte dintre bugetari le va primi.

Potrivit noilor reglementări, voucherele de vacanță se vor acorda doar bugetarilor care au un salariu net de până la 8.000 de lei.  În plus, valoarea lor va fi de 1.600 de lei, însă angajații trebuie să contribuie cu jumătate din această sumă, adică 800 de lei.

  • „Instituțiile publice acordă vouchere de vacanță în cunatum de 800 lei, în perioada în ianuarie 2025-31 decembrie 2025, personalului ale cărui salarii de baza nete din luna anterioară acordării acestora sunt de până la 8.000 de lei. Voucherele de vacanță emise în cursul anului 2025 se utilizează pentru plata a cel mult 50% din contravaloarea pachetelor de servicii turistice achiziționate, respectiv 800 de lei pentru achiziționarea de pachete de servicii turistice în valoare de cel puțin 1.600 de lei” arată ordonanţa.

Într-o declarație comună din 20 decembrie, reprezentanții industriei hoteliere au protestat împotriva eliminării sau reducerii sprijinului pentru voucherele de vacanță, afirmând că o astfel de decizie ar afecta grav turismul românesc și industriile conexe.

„Această măsură va avea consecinţe catastrofale asupra sectorului, dar şi asupra altor industrii conexe şi ar arunca România înapoi cu 20 de ani”, au transmis aceștia.

Articole similare:

După cel mai rece 1 Mai din ultimul deceniu, vremea se schimbă radical. Trecem de la frig,...

[post-views]

UPDATE: „În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că drona nu prezintă elemente de interes pirotehnic”, a precizat...

[post-views]

Doi motreni au ajuns după gratii după ce au fost prinși, miercuri seară, furând subansamble miniere din...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: