Beyoncé a revenit pe scenă cu un spectacol la un meci de fotbal american 

Cântăreaţa Beyoncé a oferit un spectacol impresionant în timpul pauzei meciului de fotbal american dintre Houston Texans şi Baltimore Ravens, transmis în direct pe Netflix în 25 decembrie.

Artista a interpretat pentru prima dată o serie de hituri de pe cel mai recent album al său, „Cowboy Carter”, lansat în martie, şi a fost însoţită de o serie de invitaţi, printre care Post Malone şi Shaboozey, precum şi de fiica sa, Blue Ivy Carter.

Beyoncé şi-a început prestaţia de 12 minute cu piesa „16 Carriages”, sosind pe un cal alb în faţa NRG Stadium din Houston. Odată ajunsă în interiorul stadionului, ea a intrat pe teren pentru a interpreta un medley al piesei „Cowboy Carter”, însoţită de o fanfară şi numeroşi dansatori. În cele din urmă, cântăreaţa şi-a încheiat spectacolul cu hitul ei „Texas Hold ‘Em”.

„Sunt foarte onorată să fiu în Texas în această seară. Este potrivit să cântăm ‘Texas Hold ‘Em’ pentru prima dată aici, în Houston, de Crăciun”, a spus ea.

Potrivit The Independent, spectacolul face parte dintr-un contract de 60 de milioane de dolari, pentru trei proiecte, semnat de Beyoncé şi Netflix în 2019. De atunci, cântăreaţa a prezentat un documentar, „Homecoming: A Film by Beyoncé”, estimat la 20 de milioane de dolari, potrivit revistei americane Variety.

Pentru fanii Beyoncé care au ratat acest spectacol, Netflix a anunţat că show-ul cântăreţei va fi disponibil în curând pe platformă. După difuzarea concertului său, artista a dezvăluit şi un videoclip pe reţelele sale de socializare în care a anunţat o surpriză ce va avea loc în 14 ianuarie 2025.

Aceasta nu este prima dată când Beyoncé cântă la un meci NFL. În 2013, cântăreaţa a fost anunţată drept cap de afiş al celebrului Super Bowl Half Time Show din New Orleans. Ea a fost însoţită pe scenă de fostele sale colege de trupă de la Destiny’s Child.

Articole similare:

Renegocierea de către România, cu Comisia Europeană, a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) include și...

”Ni s-a promis că energia pe cărbune o să dăinuie în continuare” spune Laurențiu Manolache, lider sindical...

Într-o eră în care prezența online este un element definitoriu pentru credibilitatea oricărei companii, comunicarea corectă devine...

Medici din România și Turcia, profesioniști din domeniul sănătății, cercetători și practicieni sunt așteptați să participe la...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: