Liderii minerilor neagă că s-ar pregăti proteste la București

[post-views]

Liderii minerilor din Oltenia neagă că s-ar pregăti proteste la București, în contextul anulării alegerilor prezidențiale, așa cum a transmis, joi seara, un post național de televiziune.

”Sunt diversiuni ale unora care n-au subiecte de presă și vor să ne arunce pe noi în față” declară Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.   

FNME a declanșat un calendar de acțiuni înainte de alegeri, dar le-a suspendat și așteaptă, acum, instalarea noului guvern.

”Lumea e supărată pentru că n-au făcut nimic politicienii pentru noi, a fost un vot împotriva lor, nu pentru Călin Georgescu” declară Pîrvulescu.  

Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, spune că, după instalarea noului guvern, minerii vor merge la București pentru a-și prezenta revendicările noului șef de la Energie. Sindicalistul neagă că s-ar pregăti proteste în această perioadă.  

Articole similare:

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat, vineri, că România va pierde 458,7 milioane de...

[post-views]

Bărbatul de 64 de ani, din comuna Stănești, care a fost dat dispărut, luni, de sora sa,...

[post-views]

Unele benzinării se pot confrunta cu situații de indisponibilitate a carburanților, din cauza cererii, dar acestea sunt...

[post-views]

Echipa de minifotbal ACS Fire Team, formată din jucători din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: