Târgul de Crăciun din Craiova, nominalizat pe site-ul pentru turism al Comisiei Europene

[post-views]

Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi ales destinaţia preferată de sărbători pe site-ul partener pentru turism al Comisiei Europene, www.europeanbestdestinations.com. Piaţa din Craiova a fost nominalizată alături de cele din Praga, Londra, Riga, Helsinki, Viena, Bruges, Birmingham, Geneva, Edinburgh, Manchester, Montbeliard, Bath, Gdansk, Asti, Valkenburg, Marbella, Bruxelles, Essen şi Salzburg.

„Căutaţi o destinaţie de Crăciun care îmbină tradiţia cu o notă de magie? În această iarnă cufundaţi-vă în magia Crăciunului şi descoperiţi cea mai mare piaţă de Crăciun din Europa, cu 280.000 m2 de încântare, distracţii, iluminări, patinoare şi multe altele. Craiova din România este promisiunea unui Crăciun de neuitat”, este prezentarea de pe site.

La deschiderea târgului, municipalitatea a organizat un foc de artificii. Publicul a văzut, de asemenea, sania zburătoare a lui Moş Crăciun, proiecţii luminoase dinamice pe Palatul Administrativ şi videomapping pe clădirea Colegiului Carol I, dar şi parada personajelor din desene animate.

„Premiat de patru ori printre cele mai bune din Europa, Târgul de Crăciun de la Craiova se întinde, anul acesta, pe o suprafaţă mai mare ca până acum şi aduce elemente noi inedite, multe dintre ele unicat pentru România”, au transmis organizatorii.

Târgul va fi deschis până în 5 ianuarie. Vizitatorii vor păşi în tărâmul din povestea „Frumoasa şi Bestia”, se vor bucura în Satul lui Moş Crăciun şi la Crăciunul Galactic.

Articole similare:

Polițiștii gorjeni au reținut 84 de permise și au aplicat 953 de amenzi șoferilor vitezomani în cadrul...

[post-views]

Primarul PSD al comunei Bâlteni, Marius Popescu, este nemulțumit că adversarii politici îl acuză că nu atrage...

[post-views]

Președintele Nicușor Dan îi cheamă, miercuri, la consultări, pe liderii partidelor din coaliția de guvernare, a anunțat...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 21 aprilie 2026. Invitat: Ion Rușeț(PSD), fost senator de Gorj

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: