O țară va interzice rețelele de socializare pentru tinerii sub 16 ani

[post-views]

Australia va stabili la 16 ani vârsta la care minorii pot accesa rețelele de socializare, a declarat, joi, prim-ministrul Anthony Albanese, promițând să ia măsuri drastice împotriva firmelor de tehnologie, care nu reușesc să protejeze tinerii utilizatori.

„Aceasta este (o măsură) pentru mame și tați. Rețelele de socializare fac mult rău copiilor și am decis să pun capăt acestui lucru”, a declarat el reporterilor, potrivit AFP.

Albanese a anunțat viitoarea legislație în septembrie, dar nu era clar la acel moment dacă aceasta se va aplica copiilor cu vârsta de 14 sau 16 ani, scrie news.ro.

Giganții tehnologici și platformele de rețele de socializare vor fi responsabili pentru a se asigura că utilizatorii au vârsta potrivită, a subliniat Albanese, mai degrabă decât părinții care sunt „îngrijorați la culme de siguranța online a copiilor lor”.

„Responsabilitatea nu va aparține părinților sau tinerilor. Nu vor exista sancțiuni pentru utilizatori”, a adăugat el.

Propunerile anterioare, de a introduce o limită de vârstă pentru rețelele de socializare, s-au bucurat de un sprijin bipartizan larg în Australia. Albanese, de la Partidul Laburist, a declarat că noile legi vor fi prezentate liderilor statelor și teritoriilor australiene în această săptămână, înainte de a fi prezentate Parlamentului, la sfârșitul lunii noiembrie.

Articole similare:

Nicușor Dan ar pregăti o nouă propunere de premier. Această variantă ar putea împăca toate formațiunile „pro-europene”....

[post-views]

Trei proiecte, finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, cu o valoare totală de aproape 4,7...

[post-views]

O atenționare cod galben este valabilă din seara zilei de sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 21:00,...

[post-views]

”Odiseea” regizată de Christopher Nolan, a depășit pragul de 1 miliard de dolari la box-office-ul internațional, devenind...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: